Stejar, ANPC: În acest moment, avem o creştere semnificativă a numărului insolvenţelor persoanelor fizice

Numărul insolvenţelor persoanelor fizice este în creştere în special în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, marţi, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
AGERPRES - mar, 09 apr. 2024, 13:20
Stejar, ANPC: În acest moment, avem o creştere semnificativă a numărului insolvenţelor persoanelor fizice

„În acest moment avem o creştere semnificativă (a numărului insolvenţelor persoanelor fizice, n.r.), în special în anul 2024, faţă de anii anteriori. În primul rând, trebuie să încep să vă spun că legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 şi, în şase ani de zile, noi am înregistrat 400 de cereri, la nivel naţional. Dintre acestea, cele mai multe au fost înregistrate în anul 2023, respectiv 135, iar în anul 2024 până la începutul lunii martie am avut aproape jumătate din cererile din anul 2023, aproximativ 60 de dosare. Dintre acestea, 172 sunt pentru cereri pentru deschide deschidere a planului de rambursare, pentru care Comisia de insolvenţă a emis deciziile de admitere în principiu, de deschidere a procedurii, iar dintre acestea 166 sunt cele pentru care s-a deschis efectiv procedura”, a menţionat Stejar, la o dezbatere organizată Financial Intelligence, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, legea prevede trei forme ale procedurii de insolvenţă: procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor procedura judiciară prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă.

„Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor constă în realizarea unui plan de rambursare de către debitor, care va fi negociat cu creditorii, iar debitorul va intra în această procedură numai dacă creditorii sunt de acord cu planul şi votează planul. Procedura judiciară prin lichidarea de active se desfăşoară prin judecătorii, iar în acest caz debitorul depune cerere la judecători în a cărei circumscripţii îşi are domiciliu şi în cazul în care cererea este acceptată, se va numi un lichidator care se va ocupa de lichidarea şi vânzarea tuturor bunurilor sale. Ulterior, va intra într-o perioadă numită post-procedură în care poate să varieze între un an şi cinci ani şi în cadrul acestei perioade va plăti către creditori, din venitul său net, o sumă stabilită de instanţă”, a explicat reprezentantul ANPC.

Referitor la numărul de cereri transmise către ANPC, cele mai puţine (23) au fost înregistrate în anul 2018, iar în acest an, până la acest moment, sunt consemnate 60 de dosare.

„Se pare că numărul va fi în creştere, deoarece foarte mulţi debitori au început să fie interesaţi de această procedură. În cadrul acestei proceduri pe bază de plan de rambursare trebuie să menţionez că, în negocierea cu creditorii, majoritatea debitorilor plătesc întreaga datorie către creditori, deoarece doresc să-şi salveze bunurile de la executare silită. Oricum, legea are nişte prevederi foarte restrictive pentru debitori. (…) din experienţa pe care noi o avem, în special la Bucureşti, peste 80% dintre debitori îşi plătesc integral creanţa. Din păcate, ne-am confruntat şi cu situaţia în care unii dintre creditori, în special bănci, contestă deciziile de admitere în principiu ale comisiilor de insolvenţă. În ciuda faptului că debitorii oferă prin planul de rambursare plata întregii datorii, motivând faptul că aceştia sunt de rea-credinţă, în contestaţia pe care o adresează instanţelor de judecată”, a explicat oficialul ANPC.

Publicaţia Financial Intelligence organizează, marţi, dezbaterea cu tema „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenţei”.

Te-ar mai putea interesa și
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat rezultatele grupului bancar austriac
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat ...
Grupul bancar austriac Erste a raportat joi un profit anual mai ridicat, sprijinit de creşterea veniturilor nete din dobânzi şi a veniturilor nete din comisioane şi taxe, transmite DPA. ...
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că va dispune un control "mai amănunţit" privind modul ...
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
Lucrările de reabilitare generală de la Sinagoga Mare din Constanța au fost finalizate, urmând ca în curând să fie ...
FOTO Autostrada A1 Lugoj – Deva: 10 fronturi deschise pentru excavarea tunelului de aproape doi kilometri
FOTO Autostrada A1 Lugoj – Deva: 10 fronturi deschise pentru excavarea tunelului de aproape doi kilometri
UMB și partenerii bosniaci au deschis 10 fronturi pentru excavarea tunelului mare din secțiunea - lipsă Margina - Holdea ...