Sarkozy şi Merkel negociază tăierea cu peste 50% a datoriilor Greciei

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel intenţionează să negocieze personal, în cursul nopţii, cu băncile care acordă împrumuturi Greciei, pentru a le convinge să accepte o reducere a datoriilor "puţin mai mare de 50 la sută", anunţă surse europene, citate de MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 19:18

Franţa şi Germania sunt în prezent de acord pentru a cere o reducere „puţin mai mare de 50%” a datoriilor Greciei către deţinătorii privaţi de obligaţiuni.

Liderii europeni au convenit în luna iulie asupra celui de-al doilea acord de finanţare externă pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care a inclus o contribuţie din partea creditorilor privaţi. Participarea băncilor şi companiilor de asigurări presupunea reducerea cu 21% a valorii obligaţiunilor Greciei cu maturitatea până în 2020.

 

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...