Pepco, afectat de mediul comercial dificil din Europa

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, a atras atenţia, joi, că mediul comercial în Europa rămâne dificil şi a raportat un declin de 2,5% al vânzărilor semestriale la magazinele deschise de cel puţin un an, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 11 apr. 2024, 11:27
Pepco, afectat de mediul comercial dificil din Europa

Compania listată la Bursa de la Varşovia, care a lansat două avertizări de profit în septembrie, a informat că în perioada octombrie 2023 – martie 2024 veniturile grupului au crescut cu 11% la un curs de schimb constant, ajungând la 3,2 miliarde de euro, în contextul deschiderii a 289 de noi magazine.

În ultimul an, Pepco a pierdut mai mult de jumătate din capitalizarea bursieră.

Joi, compania a anunţat numirea lui Stephan Borchert, fost şef al producătorului de ochelari GrandVision, în funcţia de director general, începând cu data de 1 iulie. Andy Bond va rămâne preşedinte executiv până pe 1 octombrie, când va reveni la funcţia de preşedinte non-executiv.

„În timp ce mediul comercial rămâne dificil, suntem încurajaţi de semnele unei îmbunătăţiri a performanţei în unele pieţe de bază ale Pepco din CEE (Europa Centrală şi de Est) – o regiune geografică cheie pentru grup – în trimestrul doi”, a declarat Bond.

De asemenea, grupul a anunţat că este încurajat de îmbunătăţirea marjei brute, pe fondul atenuării costurilor de producţie, inclusiv cu materiile prime şi transportul, precum şi rate de schimb mai favorabile.

În schimb, perturbările în transportul de la Marea Roşie continuă să majoreze costurile de transport şi întârzie livrarea mărfurilor.

„Per ansamblu, grupul rămâne încrezător că va înregistra o creştere profitabilă în acest an financiar”, se arată în comunicatul Pepco.

Chiar dacă firma a anunţat în februarie că va ieşi de pe piaţa austriacă, încă intenţionează să deschidă cel puţin 400 de noi magazine în acest an financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat
Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat
Premierul Ilie Bolojan și CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, au discutat astăzi, la Palatul Victoria, despre oportunitățile de investiții în sectorul producției alimentare din România,......
Trump vorbește din nou despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA. Prim-ministrul Mark Carney a fost numit de președintele american viitorul guvernator al Canadei
Trump vorbește din nou despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA. Prim-ministrul Mark Carney a fost numit de președintele ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a referit marţi la prim-ministrul canadian, Mark Carney, ca la "viitorul guvernator ...
Mercedes-Benz prezintă noul model VLE complet electric
Mercedes-Benz prezintă noul model VLE complet electric
Odată cu Noul model VLE complet electric, Mercedes-Benz inaugurează o nouă eră. Fiind primul autovehicul construit pe ...
ANAF va efectua controale pe domenii de activitate, iar criteriile vor fi anunțate public
ANAF va efectua controale pe domenii de activitate, iar criteriile vor fi anunțate public
Controalele ANAF se vor derula pe domenii de activitate, iar înainte de a începe inspecţiile, instituţia va anunţa public ...