Mai multe anchete în Franţa şi în Elveţia vizează o agenţie privată de spionaj elveţiană

Cel puţin trei anchete, în Franţa şi în Elveţia, îl vizează pe Mario Brero, patronul unei firme elveţiene de investigaţii denumită ALP Services, acuzată că a spionat o serie de personalităţi europene în contul Emiratelor Arabe Unite (EAU), au declarat luni surse apropiate de acest dosar, potrivit AFP.
AGERPRES - lun, 15 apr. 2024, 14:19
Mai multe anchete în Franţa şi în Elveţia vizează o agenţie privată de spionaj elveţiană

În 2023, site-ului de informare Mediapart a publicat o serie de articole împreună cu consorţiul european European Investigative Collaborations (EIC), în care acuzau că Mario Brero şi ALP Services lucrează în beneficiul serviciilor de informaţii al EAU, în special prin includerea pe o listă de suspecţi a 1.000 de cetăţeni europeni şi a peste 400 de organizaţii despre care se presupune că ar avea legături cu Fraţii musulmani.

În Franţa, autoarea şi militanta Rokhaya Diallo a depus o plângere în august şi, după cum au declarat pentru AFP două surse apropiate dosarului, parchetul din Paris a trimis cu câteva luni în urmă o anchetă preliminară poliţiei.

O altă plângere a fost depusă la jumătatea lunii ianuarie la Paris de către Mediapart şi unul dintre jurnaliştii săi, a precizat compania media pentru AFP.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, poliţia a fost sesizată de asemenea în legătură cu această plângere, care, potrivit noului preşedinte al Mediapart, Carine Fouteau, are ca scop „să denunţăm ceea ce considerăm a fi includerea ilegală (pe lista respectivă) a unuia dintre jurnaliştii noştri, care a fost asimilat unui comunicator al Fraţilor Musulmani şi, astfel, predat serviciilor secrete din Emirate”.

„Mediapart, în cadrul plângerii sale, a pus la dispoziţia Parchetului din Paris un document intern al ALP Services care conţinea lista cetăţenilor francezi ale căror nume au fost transmise autorităţilor din Emiratele Arabe Unite”, a adăugat Fouteau.

La Creteil, în urma unei alte plângeri depuse de Sihem Souid, unul dintre principalii lobby-işti ai Qatarului în Franţa, o altă anchetă preliminară a fost deschisă la sfârşitul lunii octombrie 2023, a declarat pentru AFP Parchetul din Creteil.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...