Grindeanu: Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale

Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale de către cei care au realizat lucrarea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 15 apr. 2024, 16:02
Grindeanu: Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale

„Colegii mei de la CNAIR în urmă cu cred că o săptămână au terminat evaluarea lucrărilor de la pod. Există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte (…), după care vom trece la recepţia acestei lucrări. Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate (…), nu vom face recepţia. (…) Am transmis acest lucru nu doar conducerii locale a acestei multinaţionale, ci şi conducerii lor centrale, de la Roma”, a spus Sorin Grindeanu, întrebat de jurnalişti despre recepţia podului peste Dunăre de la Brăila, luni, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Grindeanu a atras atenţia că acesta este „parcursul normal” şi că nu intenţionează să intre „într-un soi de semi-şantaj”, precizând că lucrarea a fost finalizată pe partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării.

„În acest moment e un soi de semi-şantaj din acesta în care, domnule, nu vă dăm în circulaţie (…) până nu ne recepţionaţi şi podul. (…) Colegii mei nu pot să recepţioneze o lucrare atâta timp cât există bucăţi neconforme. (…) Înţeleg că au început să îndepărteze aceste neconformităţi”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în hangar, cât şi la linie, iar noile autorizări acoperă inclusiv aeronave......
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard a trecut pe profit în primul semestru, iar afacerile au crescut cu 10,5% în față de aceeași perioadă a ...
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties va scădea cu 15-20%
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties ...
One United Properties estimează o reducere cu 15-20% a profitului net consolidat bugetat pentru acest an din cauza atacului ...