Bulgaria ar putea amâna adoptarea euro pentru sfârşitul anului 2025 din cauza inflaţiei

Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, a declarat joi că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea fi amânată pentru sfârşitul anului 2025, în loc să aibă loc la 1 ianuarie 2025, aşa cum era planificat iniţial.
AGERPRES - J, 18 apr. 2024, 13:32
Bulgaria ar putea amâna adoptarea euro pentru sfârşitul anului 2025 din cauza inflaţiei

În cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă BTA la Washington, cu ocazia reuniunilor de primăvară ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, Radev a explicat că această nouă dată este un scenariu mai realist în stadiul actual prin care trece economia zonei euro.

Chiar dacă inflaţia în Bulgaria a scăzut pentru a opta lună consecutiv, scăderea ar trebui să fie mult mai importantă pentru a permite intrarea Bulgariei în zona euro, a spus Radev. În acest context, dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească criteriul de inflaţie în luna iunie şi va face acest lucru la finele lui 2024, aderarea la zona euro la finele lui 2024, în loc de 1 ianuarie, este posibilă şi, la acest moment, acesta este cel mai probabil scenariu, potrivit guvernatorului BNB.

În condiţiile în care în prezent în Bulgaria există un acord de tip Consiliu monetar, Banca Naţională are un număr mult mai limitat de opţiuni pentru a controla inflaţia, aşa că este sarcina politicii fiscale să influenţeze într-o măsură mai mare preţurile, a spus Radev. „Bugetul ar trebui să fie unul anti-ciclic, cu alte cuvinte, anti-inflaţionist, ceea ce nu este cazul în acest moment. Experienţa globală, precum şi propria noastră experienţă, ne arată că acest lucru poate fi atins cel mai bine prin măsuri eficiente de management şi control al costurilor”, a apreciat guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei.

Referindu-se la pregătirile tehnice pentru aderarea Bulgariei la zona euro, Radev a spus că Banca Naţională şi sectorul bancar au ajuns la un stadiu foarte avansat de pregătire, cu rezultate concrete în termeni de cadru instituţional, capacităţi şi logistică. De asemenea, Radev a făcut comentarii cu privire la creşterea sectorului creditului ipotecar, spunând: „monitorizăm cu atenţie şi analizăm piaţa creditului şi ceea ce vedem ne menţine în stare de atenţie, dar la acest moment nu suntem îngrijoraţi în mod deosebit”.

Până acum, toate cele 20 de state din zona euro au făcut trecerea la moneda unică începând cu data de 1 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...