DPD România a investit peste 500.000 euro pentru a deschide un nou HUB regional din Brașov

Compania de curierat DPD România deschide la Brașov un nou hub regional, cu o suprafață de peste 4.000 mp, care va micșora semnificativ timpul de tranzit al coletelor din regiunea Nord-Est a țării. Investiția se ridică la peste jumătate de milion de euro și face parte din planurile de dezvoltare continuă a companiei DPD România, membră a grupului internațional Geopost, cel mai important curier rutier din Europa.
Lidia Neagu - lun, 22 apr. 2024, 17:47
DPD România a investit peste 500.000 euro pentru a deschide un nou HUB regional din Brașov

Investiția în HUB Brașov implică utilarea depozitului cu sisteme de sortare moderne (conveyoare) provenite de la producători locali. Noul hub va avea 3.800 mp utili pentru depozitare, la care se adaugă 200 mp pentru birouri. Vor fi 10 docuri pentru tiruri și 30 de porți de încărcare a coletelor de către curieri. Capacitatea de procesare a hubului din Brașov va crește astfel de la 15.000 la peste 40.000 de colete pe zi.

Noul hub va fi deservit de peste 100 de angajați care vor asigura procesele logistice, la care se adaugă 50 de curieri și subcontractori locali și va reprezenta, datorită poziției geografice, o locație importantă pentru rutele de tranzit ale companiei.

„HUB Brașov va fi conectat cu depozitele din Bacău, Buzău, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, iar prin preluarea volumelor tranzitate prin Sibiu, vor crește volumele procesabile pentru coletele venite din Europa. Aceste colete erau procesate doar in huburile de la Oradea și Arad. Practic, datorită hubului de la Brașov, vom micșora substanțial timpul de tranzit al coletelor pentru 25% din volumele rețelei”, a explicat Radu Sticea, COO DPD România.

HUB Brașov reprezintă și un punct de tranzit al coletelor către Vestul Europei. Dezvoltarea rețelei este importantă pentru trimiterea coletelor care provin de la companiile românești, care au sesizat oportunitatea de a vinde în toată Europa și de a expedia prin intermediul DPD România în țări precum Ungaria, Polonia, Cehia, Italia, Germania etc.

Compania de curierat DPD România, care a încheiat anul 2023 cu o creștere peste 15% a cifrei de afaceri, face parte din Geopost, lider european în livrările rutiere, și este activă pe piața locală din 2008. Are peste 2.200 de angajați și livrează anual peste 25 de milioane de colete. DPD România are cele mai bune soluții de livrare rutieră internațională, cu acces la o rețea de peste 100.000 de lockere și oficii în 23 de țări europene.

DPD România derulează un program amplu de sprijinire a magazinelor online românești care vor să se extindă in Europa Centrala si de Est, oferindu-le un serviciu cu timp de tranzit redus și posibilitatea de încasare ramburs în moneda locală a țărilor respective (Bulgaria, Grecia, Ungaria, Croatia, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia).

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.