Vânzările Ford s-au dublat pe piaţa românească

Vânzările Ford pe piaţa românească s-au dublat în luna ianuarie, iar în Capitală dealer-ul Business Development Team /BDT/, unul din principalii jucătorii pe piaţa locală de retail auto, a vândut mai mult decât întreaga reţea de distribuţie pentru mărci importante precum Honda, Citroen, Kia sau Mitsubishi.
Economica.net - lun, 24 feb. 2014, 06:37
Vânzările Ford s-au dublat pe piaţa românească

Situată pe locul doi, după Opel, atât în statisticile asociaţiei producătorilor şi importatorilor /APIA/ pentru vânzări, cât şi ale direcţiei de specialitate a poliţiei /DRPCIV/ pentru înmatriculări, marca Ford a înregistrat în luna ianuarie a acestui an un număr de 429 autoturisme noi înmatriculate şi respectiv un volum de vânzări de 409 unităţi, conform raportărilor APIA, ritmul de creştere faţă de luna similară din 2013 fiind de aproape 100%. Cumulat cu vehiculele comerciale uşoare, vânzările Ford au fost de 515 unităţi.

În Bucureşti, BDT a vândut în ianuarie 58 de automobile Ford în timp ce, spre exemplu, întreaga reţea de distribuţie Citroen a vândut 44 autoturisme şi utilitare (conform APIA), Honda – 22 unităţi, Kia – 33 unităţi, iar Mitsubishi – 45 de unităţi.

‘În luna ianuarie, BDT a vândut 58 de automobile Ford şi opt automobile Mazda, cel mai mare volum de vânzări pentru luna ianuarie în ultimii cinci ani. În continuare, vânzările sunt suţinute de achiziţiile efectuate de companii, care au o pondere de 90%. În reţeaua Ford, BDT are o cotă de vânzări de 11,26%, iar cota din piaţa auto generală este de 1,38%’, a declarat pentru AGERPRES directorul general al BDT, Ştefan Simion.

Cele mai solicitate modele în ianuarie au fost Fiesta, Focus şi Transit, atu-urile modelelor Ford fiind preţurile foarte bune în raport cu tehnologiile de care dispun, cât şi gama de motoare, cel mai vândut fiind motorul 1.0 Ecoboost, care se fabrică şi la Craiova.

De altfel, prezenţa Ford la Craiova pare şi ea să fi influenţat percepţia şi vânzările mărcii pe piaţa locală, Ford fiind foarte aproape de locul doi la vânzările de autoturisme, după Dacia. Locul doi este ocupat de Skoda (426 unităţi în ianuarie), dar cu un ritm de creştere a vânzărilor de numai 16%, în linie cu creşterea pieţei generale.

În ianuarie 2014, piaţa auto românească s-a cifrat la 4.797 unităţi, în creştere cu 15,5%, situaţie datorată în special autoturismelor, care au înregistrat un plus de 15,6%. Un alt aspect important de semnalat este faptul că în ultimele şapte luni (pe fondul derulării Programului ‘Rabla’ demarat în 2013 mai târziu decât în ceilalţi ani), vânzările de autoturisme au înregistrat creşteri faţă de lunile similare din anul precedent, situaţie cu care piaţa locală nu s-a mai întâlnit în ultimii cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...