Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina

Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
AGERPRES - vin, 26 apr. 2024, 09:45
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina

Ideea „îngheţării” războiului din Ucraina a fost avansată recent de un membru de frunte al partidului social-democrat, la guvernare în Germania.

„În 2014 au îngheţat conflictul şi Ucraina a avut 18.000 de soldaţi ucişi pe linia frontului între 2014 şi invazie”, a declarat joi Wallace într-un interviu pentru dpa.

„Rusia s-ar reînarma, s-ar reechipa şi ar face ce a făcut după 2014. Şi s-ar întoarce mai târziu”, a adăugat el.

„Aşadar, problema cu îngheţarea este că ar trebui s-o garantezi”, a spus Wallace. El a observat însă că nici Ucraina nu ar putea fi convinsă, în condiţiile în care, în trecut, Regatul Unit, SUA şi Franţa au încercat să dea garanţii că vor continua să ajute Kievul.

„Aşa că, dacă eşti ucrainean, ai avea încredere în garanţiile noastre în acest moment? Şi ce ar trebui să dăm Ucrainei pentru a o convinge să îngheţe (războiul)? (…) Ar putea spune: ‘daţi-ne aderarea la NATO'”, a adăugat fostul ministru al apărării britanic.

Întrebat dacă Ucraina ar putea fi dispusă să accepte apartenenţa la NATO în schimbul opririi luptelor pentru teritoriile ocupate de Rusia, Wallace a respins această perspectivă.

„Franţa şi Germania nu vor accepta niciodată asta. Nu vreau să intru în speculaţii privind care ar trebui să fie acordul. Ţine de Ucraina să decidă, ei sunt cei care au pierdut mii de oameni. Şi ei sunt cei care luptă pentru noi acum. Nu noi luptăm”, a afirmat el.

„Cred că nici Rusia nu ar accepta asta. Adică Rusia ar spune nu, dar, în cele din urmă, ar trebui să aducem Rusia într-o poziţie în care să ştie că are ceva de pierdut”, a mai spus Wallace.

Te-ar mai putea interesa și
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat anomalii
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat ...
Comparația între ROBOR și LIBOR pe fondul acuzațiilor de manipulare a acestor piețe este neavenită, modalitatea e stabilire a celor doi indici este total diferită. În plus, analiza evoluției......
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică ...
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor UPDATE
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță luni restricții pe drumul național DN 1, ...
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice pentru România
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice ...
Rata anuală a inflaţiei se reduce uşor în luna iunie, iar în trimestrul al treilea va consemna o scădere substanţială, ...