Restaurantul Diplomat din incinta Clubului Diplomatic a înregistrat venituri cu 12% mai mari, în primul trimestru. ”În următoarele luni, ne propunem să atragem mai multă atenție din partea oaspeților români”

Diplomat, restaurantul iconic al Capitalei din incinta Clubului Diplomatic, a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 14 milioane de lei, cu peste 50% mai mari decât în 2019, înaintea pandemiei de COVID-19. Diferența provine din creșterea notorietății, dar și a numărului de locuri, generate de extinderea terasei. Rezultatele financiare acoperă atât încasările à la carte, cât și pe cele ale diviziei de evenimente corporative și private, bine reprezentate în portofoliul de afaceri.
Lidia Neagu - vin, 26 apr. 2024, 14:30
Restaurantul Diplomat din incinta Clubului Diplomatic a înregistrat venituri cu 12% mai mari, în primul trimestru. ”În următoarele luni, ne propunem să atragem mai multă atenție din partea oaspeților români”

“Anul 2023 a fost unul activ, pentru noi, în care am organizat constant atât evenimente proprii – brunch-uri și seri de degustare -, cât și întâlniri și lansări ale clienților noștri, persoane juridice. Suntem încântați că ne-am consolidat poziția ca gazdă de încredere pentru segmentul B2B și că am fost aleși pentru evenimente private de către oaspeții noștri apropiați. În 2024, ne concentrăm pe creșterea numărului de clienți pe segmentul à la carte, atât pentru prânz, cât și pentru cină. În prezent, avem o comunitate solidă de oaspeți, inclusiv oameni de afaceri și antreprenori, atât români, cât și expați, care ne trec pragul constant pentru întâlniri de afaceri sau pentru momente speciale alături de familie. Pentru următoarele 9-12 luni, ne propunem să atragem mai multă atenție din partea oaspeților români, astfel încât un public tot mai larg să se bucure de experiența pe care o oferim. Diplomat este un restaurant iconic, care a contribuit la istoria orașului București și care a fost martor la luarea unor decizii importante la nivel înalt. Dincolo de cifrele de business, ne dorim ca mai mulți locuitori ai Capitalei să descopere povestea noastră și să interacționeze cu acest spațiu”, a declarat Mihai Troneci, operator al restaurantului.

În primele trei luni ale anului 2024, restaurantul Diplomat a înregistrat o creștere cu aproximativ 12% a cifrei de afaceri, comparativ cu intervalul de referință, ianuarie-martie 2023.

“Estimăm că vom încheia anul cu vânzări de aproximativ 15,5 – 16 milioane de lei, depășind, astfel, valoarea inflației. Pe partea de investiții, preconizăm că vom aloca în jur de 1 milion de lei, pentru reamenajarea restaurantului, care va avea loc în vară, când oaspeții aleg să își petreacă timpul pe terasa noastră generoasă”, a încheiat Mihai Troneci.

În 1922, Colonelul St. E. Greble Junior și Alexandru Marghiloman au înființat Country Club Băneasa, cunoscut mai târziu drept Clubul Diplomatic București. Inițial un loc exclusivist pentru sporturi și recreere, acesta a devenit un reper al elitei, atrăgând personalități precum Regele Mihai și Nicolae Titulescu. În jurul său, pe cheltuiala membrilor, a fost construit actualul parc al zonei de nord, Parcul Regele Mihai 1, al României. Clubul, cu vila centrală proiectată de Ion Mincu, a devenit ulterior cunoscut pentru restaurantul Diplomat, deschis publicului larg.

Astăzi, restaurantul Diplomat este unul dintre cele mai longevive restaurante ale Bucureștiului.

 

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
MAE anunţă că nu există cetăţeni români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă seară, în contextul evoluţiilor de securitate din Orientul Mijlociu, că nu există cetăţeni români răniţi în regiune la acest moment....
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului
Giganţi din petrol şi gaze, precum şi case de trading, suspendă transporturile prin Strâmtoarea Ormuz după atacurile ...
Mai mulţi armatori, companii petroliere majore şi case de trading au suspendat transporturile de ţiţei, produse rafinate ...
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, ...
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...