Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia

Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu în Africa, unde ar putea lucra împreună cu companiile turceşti, a declarat, vineri, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, la ceremonia de lansare a conductei aferente proiectului Ţărmul Mării Negre-Podişor, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 apr. 2024, 09:51
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia

„Îmi doresc, şi mă lupt în calitate director general al Transgaz, companiile româneşti să iasă şi ele în lume. Au început să apară oportunităţi. Una dintre aceste oportunităţi le avem în Africa. Îmi doresc: companiile din România, împreună cu companiile din Turcia, complementare unele cu celelalte, să mergem în Africa, pentru că nu mai avem legislaţie europeană, şi să lucrăm împreună, pentru că e foarte mult de lucru. Am fost într-o vizită în Nigeria şi ne aşteaptă, companiile româneşti împreună cu companiile din Turcia, să mergem să lucrăm acolo, pentru că au mult de lucru”, a spus Sterian.

El a subliniat, pe de altă parte, că şi în România ritmul de implementare a investiţiilor este fără precedent, pe toate felurile de infrastructuri.

„Infrastructura de transport de gaze, care e cea mai avansată, se lucrează infernal pe infrastructura rutieră, pe infrastructura feroviară şi sunt mândru că sunt român. Companiile din Turcia lucrează bine, foarte bine, un exemplu fiind Kalyon, pe care vrem să o avem partener în expansiunea noastră economică externă în alte zone ale Globului”, a punctat directorul Transgaz.

La rândul său, vicepremierul Marian Neacşu, a subliniat că proiectul privind conducta de gaze Marea Neagră-Podişor reprezintă un exemplu de bună practică, de bună colaborare transnaţională între firme din Turcia şi firme din România, care, „dacă îşi pun energia la un loc”, pot să devină foarte importanţi competitori şi pe alte pieţe.

„Vă invit, dragi investitori din Turcia, dragi colegi din România, să încercaţi să lucraţi cât mai mult împreună, pentru că experienţele noastre sunt complementare şi în formula asta se deschid mult mai multe porţi. România este şi poate să fie o foarte importantă poartă investiţională pentru ţările non-UE, Turcia fiind cea mai importantă dintre ele”, a afirmat Marian Neacşu.

Vineri, la Dragalina, în judeţul Călăraşi a avut loc lansarea unui tronson de conductă care alcătuieşte gazoductul Tuzla-Podişor, la eveniment fiind prezent şi vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz.

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz a semnat în iunie 2023 contractul de execuţie a lucrărilor pentru gazoductul Tuzla-Podişor, cu societatea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, din Turcia.

Conform unui comunicat remis atunci Bursei de Valori Bucureşti, proiectul, în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro, constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale exploatate din perimetrul Neptun Deep şi coridorul BRUA, asigurându-se astfel posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente.

Proiectul „Conductă de transport gaze naturale Marea Neagră-Podişor” este cuprins în Planul de dezvoltare al SNT pe următorii 10 ani, este inclus pe lista de proiecte de interes comun ale UE şi a fost depus pentru finanţare prin Fondul de Modernizare, obţinând o finanţare de 85 milioane euro. Diferenţa de finanţare va fi acoperită printr-un mix financiar competitiv.

Conducta este amplasată în zona de sud-est a ţării şi traversează 3 judeţe: Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu, respectiv 42 de unităţi administrativ teritoriale (UAT).

 

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...