Rompetrol: Carburanţii s-ar putea scumpi cu peste 8% din cauza accizei de 7 eurocenţi şi a taxei pe stâlp

Carburanţii s-ar putea scumpi cu peste 8%, ca urmare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi şi a taxei pe construcţiile speciale, a declarat, marţi, vicepreşedintele Rompetrol, Cătălin Dumitru, într-o conferinţă de profil.
Economica.net - mar, 25 feb. 2014, 11:36
Rompetrol: Carburanţii s-ar putea scumpi cu peste 8% din cauza accizei de 7 eurocenţi şi a taxei pe stâlp

‘Pe baza calculelor noastre, acciza suplimentară ar putea avea un impact de 40 de bani pe litru în preţul final’, a spus Dumitru.

Potrivit acestuia, grupul Rompetrol va plăti 10 milioane de dolari la bugetul de stat în contul taxei pe construcţiile speciale.

Dumitru a subliniat că şi această taxă se va regăsi tot în preţul final de la pompă şi va fi plătită tot de şoferi, însă a evitat să spună care va fi impactul concret.

‘Din taxa pe stâlp, estimăm un impact de 10 milioane de dolari pentru grupul Rompetrol. Ştim foarte bine cum se formează preţul şi este evident că toate aceste elemente se vor regăsi în preţul final’, a precizat oficialul Rompetrol.

Grupul Rompetrol îşi menţine, astfel, estimările făcute la începutul anului, când Cătălin Dumitru a spus că benzina şi motorina s-ar putea scumpi cu 40 de bani pe litru de la 1 aprilie, când va intra în vigoare noua acciză de 7 eurocenţi pe litru.

”Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole şi, cu siguranţă, această evoluţie se va regăsi în preţul la pompă”, a spus el atunci.

Dumitru a adăugat că, pe termen scurt, această scumpire va duce la un recul al consumului.

”Această creştere de preţ cu siguranţă va determina o scădere a consumului. E greu de anticipat cu cât, depinde şi de vreme, de alţi factori, va fi o perioadă de reaşezare a pieţei. Se va diminua consumul total cu un procent? Posibil. Două procente? Posibil şi asta. Apoi, suntem convinşi că se va reveni la un consum normal, atât la benzină, cât şi la motorină”, a continuat oficialul Rompetrol.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...