Rompetrol a dat în judecată statul român pentru taxa de solidaritate

Rompetrol Rafinare, parte a grupului KazMunayGas International (Grupul Rompetrol), a acționat în instanță Guvernul pentru impunerea taxei de solidaritate.
Mihai Nicuţ - mar, 30 apr. 2024, 07:35
Rompetrol a dat în judecată statul român pentru taxa de solidaritate

Iată ce scrie în raportul pe anul 2023 al companiei Rompetrol Rafinare Constanța, care operează rafinăriile Petromidia și Vega, publicat recent:

“In urma adoptării Ordonanței de Urgență nr. 186/2022 privind intervenția de urgență pentru abordarea prețurilor ridicate la energie, Rompetrol Rafinare SA a plătit în iulie 2023 suma de 128 milioane USD.

După îndeplinireea procedurii administrative obligatorii de contestare a acestei taxe, care a fost respinsă de autoritățile fiscale, Rompetrol Rafinare SA a depus, la 8 martie 2024, contestația în fața instanței. Nu s-a stabilit încă niciun termen pentru audiere”

Societatea a raportat o pierdere uriață în 2023, de circa 270 de milioane de dolari și și-a bugetat pierdere și pentru acest an, taxa suplimentară impusă de stat contribuind și ea la această situație. Ca atare, compania care administrează rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, a procedat la o depreciere a activelor de aproape un sfert de miliard de dolari.

“Pe fondul ultimelor prognoze pe termen lung, aferente factorilor macroeconomici (ex. marjele de rafinare europene în scădere, dinamica în scădere a cererii pentru produsele rafinate, costul mediu ponderat al capitalului în creștere) și considerând cele mai noi prevederi legale în materie de fiscalitate (taxă de solidaritate, taxă pe cifra de afaceri), raportul de final de an 2023 de reevaluare a activelor deținute și operate de companie, coordonat și auditat de companii parte a Big Four, a relevat o devalorizare a activelor operaționale cu o valoare de 223 de milioane de dolari, aproximativ 82% din rezultatul net negativ al anului 2023. Evaluarea a fost realizată în acord cu politica de contabilitate adoptată în 2021, pentru susținerea angajamentului Rompetrol Rafinare de a furniza informații financiare precise și transparente”, arăta compania într-o informare din luna februarie.

“Toți acești factori devalorizează întreg lanțul de active operaționale, iar resursele financiare limitate sunt orientate cu prioritate de companie către proiectele de mentenanță și revizie, dar și către asigurarea investițiilor obligatorii tehnologice și de mediu. Diminuarea semnificativă a resurselor financiare pentru continuarea planurilor de modernizare a activităților curente, dar și a dezvoltării de noi proiecte de eficiență energetică, influențează perspectivele, competitivitatea și stabilitatea regională a companiei”, mai arăta compania.

Oficialii Rompetrol Rafinare spun că într-un singur an din ultimii cinci compania a înregistrat profit, 2022, iar atunci compania a fot pusă să plătească taxa de solidaritate. Pentru acest an, compania va plăti și așa numită “taxă pe holding”

“În perioada 2019 – 2023, compania a înregistrat o pierdere netă consolidată de 705 milioane USD, pe fondul contextului internațional și regional, dar și a pandemiei de COVID-19. Excepție face 2022, când compania a consemnat un profit net de 90 milioane USD, an în care Rompetrol Rafinare s-a conformat măsurilor fiscale obligatorii – taxa de solidaritate (126 de milioane de dolari) și reducerea/compensarea prețurilor carburanților (35 de milioane de dolari).

Pentru 2023, taxa de solidaritate este estimată la 31,1 milioane de dolari.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, transmite DPA, relatează Agerpres....
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru ...
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...