Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat, exact în perioada minivacanței cu consum redus de energie, în care energia este ieftină sau chiar cu preț negativ

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat seara trecută și va mai fi repornită după finalul acestei minivacanțe. Nuclearelectrica spune că se fac reparații, dar oprirea o ajută să nu vândă energie pe zero sau la preț negativ.
Mihai Nicuţ - mie, 01 mai 2024, 09:19
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat, exact în perioada minivacanței cu consum redus de energie, în care energia este ieftină sau chiar cu preț negativ

Unitateaa 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat aseară, lucru care a fost anunțat în prealabil de companie. Puterea debitată în SEN a început să scadă începând cu ora 21.00, în jurul orei 02.00 fiind desincronizată. Compania a anunțat că motivul opririi este “realizarea unor lucrări de reparație ân partea clasicaă a Unitatii, fără impact pe partea nucleară”.

Ca de obicei, compania nu comunică momentul repornirii, dar din datele Transelectrica am aflat că unitatea 2 ar urma să fie repornită în data de 6 mai, la ora 18.00 seara, adică la finalul actualei minivacanțe.

Dincolo de explicația companiei, există totuși și o rațiune comercială evidentă – nu știm dacă și asta a fost avută în vedere când s-a decis oprirea , dar nu putem să nu observăm coincidențele.

De la finalul lunii martie, în fiecare week-end (cu excepția unuia friguros), s-au întregistrat prețuri orare zero și negative în piața pentru ziua următoare, pe fondul injecției de energie fotovoltaice în rețea și a consumului mic. România intră într-oi perioadă în care consumul va fi mai redus, ceea ce va va avea cu siguranță un impact supra preiurilor spot – azi după amiază, de exemplu, se înregistrează cel mai mare preț negativ orar din istoria pieței, minus 106 euro/MWh și sunt șase ore de preț negativ și două cu preț zero. Probabil situația va fi asemenătoare în week-endul de Paști.

Nuclearelectrica produce energie în bandă. Am întrebat compania dacă a vândut energie la preț negativ, dar invocând rațiuni comerciale, nu ne-a răspuns. Totuși, din analiza datelor de producție online ale Transelectrica s-a văzut că puterea centralei nucleare nu a scăzut în orele cu preț negativ din PZU, de unde se poate deduce clar că cel puțin o parte din energia produsă a fost vândută la preț negativ. Nu știm câtă, pentru că nu știm cât livrează acum Nuclearelectrica prin contracte la termen încheiate în trecut – anul trecut a vândut 11% din producție pe piețele spot – PZU și intraday.

Oprind o unitate, compania evită situația în care să ajungă să vândă la preț zero sau negativ o parte din energie. Ba chiar ar putea câștiga – cumpără ieftin energia din PZU pe care nu o mai produce ea și o vinde la prețul de contract clienților.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului într-un moment în care negocierile pentru a pune capăt războiului......
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în ...
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția merge în toată Europa
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția ...
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu trei fabrici în Argeş și peste 880 de angajați, raportează în 2025 o cifră ...