Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani – ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - J, 02 mai 2024, 17:03
Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani - ONU

„Estimările Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru reconstruirea totală a Fâşiei Gaza depăşesc 30 de miliarde de dolari şi ar putea ajunge până la 40 de miliarde de dolari”, a declarat Abdallah al-Dardari, directorul Biroului regional pentru statele arabe al PNUD, în timpul unei conferinţe de presă la Amman.

„Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent (…). Aceasta este o misiune cu care comunitatea internaţională nu s-a mai confruntat după Al Doilea Război Mondial”, a mai spus Dardari, care este şi subsecretar general al ONU.

El a adăugat că, dacă reconstrucţia Fâşiei Gaza ar urma să aibă loc conform procesului tradiţional, „aceasta ar putea lua decenii, iar poporul palestinian nu are luxul de a răbda decenii”.

„Prin urmare, este important să acţionăm rapid pentru a-i muta pe oameni în locuinţe decente şi a le restabili viaţa normală pe plan economic, social, sanitar şi educativ. Aceasta este prioritatea noastră absolută şi ea trebuie realizată în primii trei ani ce vor urma încetării ostilităţilor”, a subliniat el.

De asemenea, Abdallah al-Dardari a estimat la „37 de milioane de tone” totalul dărâmăturilor acumulate în urma bombardamentelor şi exploziilor. „Vorbim despre o cifră colosală, iar această cifră creşte în fiecare zi. Cele mai recente date arată că ea se apropie deja de 40 de milioane de tone”, a spus el.

Responsabilul ONU a precizat că „72% dintre toate clădirile rezidenţiale au fost pe deplin sau parţial distruse”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...