SUA cheamă Israelul şi Turcia să-şi rezolve diferendele

Statele Unite au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea de a "forţa" guvernul israelian să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 07 mai 2024, 06:10
SUA cheamă Israelul şi Turcia să-şi rezolve diferendele

„Ambele state sunt aliaţii noştri şi le încurajăm să-şi depăşească diferendele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, întrebat despre îngheţarea schimburilor comerciale, scrie Agerpres.

El a refuzat să facă orice alt comentariu.

Statele Unite se arată adesea precaute în comentariile lor publice cu privire la Turcia, pe fondul relaţiilor tensionate cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Liderul de la Ankara, critic virulent al Israelului, a justificat vineri această decizie de suspendare a relaţiilor comerciale cu scopul de „a forţa Israelul să accepte un armistiţiu şi a creşte volumul ajutorului umanitar care intră (în Fâşia Gaza)”.

Turcia, printre puţinele ţări cu o majoritate musulmană care recunosc Israelul, anunţase deja în aprilie restricţii la exporturile a 54 de produse în Israel, printre care oţel şi metal.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...