CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

În anul 2023, în cadrul Programului IMM Invest Plus (IMM Invest Romania, Agro IMM Invest, IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation), au fost acordate peste 1.400 de finanțări, în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de lei
Gabriela Ţinteanu - mar, 07 mai 2024, 10:04
CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi subvenționate prin programul guvernamental IMM Plus, anunță un comunicat de presă.

“Continuăm să susținem și în 2024 planurile de dezvoltare și necesitățile curente ale antreprenorilor români, anul acesta fiind implicați în toate programele guvernamentale destinate IMM-urilor. Avem expertiza și experiența necesară pentru a putea identifica soluțiile optime aplicabile clienților noștri, în vederea accesării acestor finanțări, în condițiile avantajoase ale Programului”, a declarat Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank. 

În cadrul edițiilor anterioare ale programului IMM Invest, CEC Bank a acordat aproximativ 7.200 de finanțări, în valoare de peste 7 miliarde de lei. Programul își propune sprijinirea antreprenorilor în obținerea finanțărilor necesare pentru depășirea dificultăților economice actuale, amplificate în ultima perioadă de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Prin IMM Plus se sprijină IMM-urile (inclusiv start-up-urile), întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, întreprinderile mari (doar componenta Rural Plus) precum și UAT-urile (doar componenta Construct Plus), pentru asigurarea lichidităților în derularea activității curente/investiții.

Prin schema de ajutor de stat pot fi accesate credite de investiții și/sau credite pentru capital de lucru, garantate până la 90% cu garanții de stat, emise, după caz, de Fondul de Garantare a Creditului Rural, Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare.

Valoarea maximă a creditelor în cadrul Programului IMM Plus este de până la 10 milioane lei pentru investiții și de până la 5 milioane lei pentru capital de lucru, cu o durată maximă de finanțare de până la 72 luni în cazul creditelor de investiții, respectiv 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Costuri:

  • ROBOR 3M plus marja de 1,50% pentru credite de investiții
  • ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite/linii de credit capital lucru
  • ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite pentru reconversie (numai în cadrul componentei IMM PROD PLUS)

Comisioanele de analiză dosar, de acordare, de gestiune și de rambursare anticipată sunt zero.

Componentele programului IMM Plus sunt:
• IMM România Plus
• Agro Plus
• IMM Prod Plus
• Construct Plus
• Innovation Plus
• Rural Plus

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârșitul anului 2023.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...