Moscova susține că războiul din Ucraina s-ar termina în două săptămâni dacă Occidentul n-ar mai trimite Kievului arme

Conflictul din Ucraina s-ar încheia în doar două săptămâni dacă Occidentul şi-ar opri livrările militare către Kiev, a transmis miercuri Moscova, reluând, în maniera proprie, remarci făcute săptămâna trecută de şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 mai 2024, 19:39
Moscova susține că războiul din Ucraina s-ar termina în două săptămâni dacă Occidentul n-ar mai trimite Kievului arme

Borrell a declarat la începutul lunii că existenţa Ucrainei depinde de Occident şi că războiul s-ar încheia în câteva săptămâni dacă s-ar pune capăt aprovizionării cu armament a Kievului. Şeful diplomaţiei europene a spus atunci că nu doreşte ca războiul să se încheie în acest fel.

Întrebată despre cum s-ar putea detensiona situaţia actuală dintre Rusia şi Occident, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Occidentul este cel care a inflamat nivelul retoricii la adresa Rusiei.

„Iar ceea ce este necesar pentru detensionare a spus Borrell: Dacă încetaţi să mai furnizaţi arme Kievului, totul se va termina în două săptămâni. Iată formula de detensionare”, a spus Zaharova.

În realitate, şeful diplomaţiei europene a declarat la 3 mai, într-un discurs susţinut la Saint Antony’s College al Universităţii Oxford, că, în absenţa livrărilor de arme occidentale, Ucraina ar putea fi învinsă în două săptămâni. Cu toate acestea, Europa nu vrea ca războiul să se termine astfel, pentru că Vladimir Putin nu se va opri la Ucraina, iar europenii trebuie să înţeleagă şi să perceapă clar acest risc, potrivit Ukr.net şi EFE.

„Existenţa Ucrainei depinde de noi. Ştiu cum s-ar putea pune capăt războiului în Ucraina. Acest lucru se poate face în câteva săptămâni. Pur şi simplu prin limitarea livrărilor de arme. Dacă oprim livrările de arme către Ucraina, aceasta nu va putea rezista. Va trebui să capituleze. Şi războiul se va termina. Dar oare aşa vrem să punem capăt războiului? Eu nu vreau asta, şi mulţi în Europa nu doresc aşa ceva. Pentru că nu se va instala o pace justă. Între timp, trebuie să luptăm în continuare pentru formarea valorilor şi principiilor care fac din Europa, Europa. Asta am spus chiar de la început. Aceasta este cea mai bună combinaţie: libertate politică, prosperitate economică şi egalitate socială, pe care nimeni să nu o poată ataca”, a spus Borrell.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat totodată că Rusia reprezintă o „ameninţare existenţială” pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri la Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Încep discuțiile despre bugetul țării pe 2026. Mesajul ministrului de Finanțe: „Nu ne permitem derapaje”
Încep discuțiile despre bugetul țării pe 2026. Mesajul ministrului de Finanțe: „Nu ne permitem derapaje”
Bugetul pe 2026 este unul de responsabilitate şi echilibru, construit pe un nou nivel record al investiţiilor şi fondurilor europene atrase, iar modul în care îl construim transmite semnale......
Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte, avertizează un oficial BCE
Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte, avertizează un oficial BCE
Un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea provoca o creştere substanţială a inflaţiei în zona euro şi ar ...
Primăria Turda a cumpărat centrul comercial vândut de italienii de la IGD
Primăria Turda a cumpărat centrul comercial vândut de italienii de la IGD
Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), care deține în România rețeaua de centre comerciale Winmarkt, a vândut al cincilea ...
Giacomo Billi își răscumpără firma, Alive Capital, de la Premier Energy. În schimb, vinde participațiile minoritare din firmele de regenerabile. Vrea să se extindă în regiune
Giacomo Billi își răscumpără firma, Alive Capital, de la Premier Energy. În schimb, vinde participațiile minoritare ...
Premier Energy a anunțat azi piața de capital că vinde firma Alive Capital, dar în același timp cumpără pachete minoritaree ...