Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult

Deficitul bugetar nu scade, ci creşte, după primul trimestru al acestui an, ceea ce este îngrijorător, în condiţiile în care, deşi veniturile s-au majorat cu 17% ca urmare a pachetului fiscal de anul trecut, cheltuielile statului au crescut şi mai mult, cu 27%, consideră Radu Burnete (foto), directorul Confederaţiei Patronale Concordia.
AGERPRES - mie, 08 mai 2024, 21:58
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult

Reprezentanţii Concordia s-au întâlnit marţi cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Concordia a avut ieri (marţi, n.r.) o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. Dincolo de multiple probleme sectoriale, am abordat dinamica îngrijorătoare pe care o vedem în continuare în finanţele publice ale României după primul trimestru al acestui an. Deşi veniturile au crescut cu 17% ca urmare a pachetului fiscal de anul trecut, cheltuielile statului au crescut şi mai mult, cu 27%. În acest condiţii, deficitul nu scade, ci creşte, ceea ce este îngrijorător”, a subliniat Burnete, într-o declaraţie transmisă miercuri către Agerpres.

În cadrul discuţiei cu ministrul Finanţelor, oamenii de afaceri au vrut să vadă în ce măsură sistemele recent implementate de ANAF au dus la scăderea evaziunii fiscale. Preşedintele Concordia a amintit că, deşi Guvernul s-a angajat ca redresarea fiscală să fie făcută jumătate pe partea de cheltuieli publice şi jumătate prin noi taxe, momentan doar partea de taxare suplimentară pare să se materializeze.

„Am vrut să aflăm şi cât din noile venituri publice vin din taxele suplimentare ale celor care erau deja buni plătitori, şi cât de la cei care până acum încălcau legea. I-am adus aminte ministrului Finanţelor că, anul trecut, Guvernul s-a angajat ca redresarea fiscală să fie făcută jumătate pe partea de cheltuieli publice şi jumătate prin noi taxe, dar că deocamdată doar partea de taxare suplimentară pare să se materializeze. Am discutat cu ministrul Boloş şi cu echipa sa şi despre stimularea cercetării, problemele practice din implementarea e-factura şi e-transport, întârzierea unor plăţi către mediul privat sau transpunerea unor directive. Am agreat că ne vom revedea cel mai târziu la finalul trimestrului doi pentru evaluarea execuţiei bugetare şi direcţiei deficitului bugetar”, a arătat Burnete.

Ulterior întâlnirii de marţi cu reprezentanţii Concordia, ministrul Finanţelor a scris pe pagina sa de Facebook că aprilie a însemnat o lună record de încasări la buget – 47 miliarde lei brut la nivelul ANAF.

„În primele luni din 2024 am lucrat la modulele antifraudă, prin intermediul cărora firmele fantomă de pe lanţul de aprovizionare sunt depistate mai uşor de către inspectorii Antifraudă. Deja ne folosim de primele rezultate: am început să îi notificăm pe cei care nu folosesc modulul E-factura, pe cei care înregistrează diferenţe între decontul de TVA şi TVA deductibilă, decontul de TVA şi TVA colectată. Sunt câteva dintre măsurile incipiente care anunţă schimbarea managementului riscului fiscal. Vom vorbi despre o altfel de paradigmă în momentul în care modulele antifraudă vor fi pe deplin operaţionale. În ceea ce priveşte formele de sprijin pentru antreprenori, am făcut deja toate demersurile pentru operaţionalizarea IMM Plus, care înseamnă că antreprenorii au acces 12,5 miliarde lei credite pentru proiectele de investiţii. De asemenea, zilele trecute am publicat ghidul pentru schema de 2,25 miliarde lei pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii majore, al cărei start îl dăm la 29 iulie”, a scris Boloş, marţi, pe pagina de socializare.

Potrivit datelor publicate în 26 aprilie de Ministerul Finanţelor, deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni.

Veniturile totale au însumat 132,16 miliarde lei în primul trimestru al anului 2024, înregistrând o creştere de 15,8% în ritm anual, iar cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 168,04 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 22,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...