AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului

Un număr de 7.521 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) în primele patru luni ale anului, dintre care 3.792 sunt de sex feminin.
AGERPRES - lun, 13 mai 2024, 13:08
AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului

Conform unui comunicat al instituţiei, transmis luni AGERPRES, din totalul persoanelor ocupate în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c., 3.489 au peste 45 de ani (peste 55 ani, 1344), 1.947 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 1.623 au între 30-35 de ani, 213 au între 25 şi 30 de ani (din care 116 tineri NEETs), iar 249 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 114 tineri NEETs).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale, 2.731. Studii profesionale au 1.615 persoane iar 1.670 sunt cu studii superioare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în perioada menţionată, 2.865 (38,09%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior.

În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 14.938 persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...