Creştere cu aproape 4% a cantităţii de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o în T1. Importurile s-au majorat cu 33,6%

Unităţile procesatoare au colectat de la exploataţiile agricole şi de la centrele de colectare, în primele trei luni din 2024, o cantitate de lapte de vacă în creştere cu 3,9% faţă de intervalul similar din anul anterior, conform datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 15 mai 2024, 11:14
Creştere cu aproape 4% a cantităţii de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o în T1. Importurile s-au majorat cu 33,6%

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, anul curent, cea mai mare creştere a producţiei a fost înregistrată la unt (+17,3%), scrie Agerpres.

În acelaşi timp, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare s-a majorat cu 33,6%, de la un an la altul.

La nivelul lunii martie 2024, faţă de luna corespunzătoare din 2023, cantitatea de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o a crescut cu 2,4%. Cea mai mare creştere a producţiei s-a consemnat tot la unt, respectiv de 18,8%.

Totodată, cantitatea de lapte brut importată de către aceste unităţi specializate în procesare a înregistrat o creştere de 32,2%, comparativ cu luna martie a anului precedent.

Potrivit sursei citate, de la o lună la alta (martie vs februarie 2024), unităţile procesatoare au colectat cu 12,3% mai mult lapte de vacă, iar untul a fost în topul produselor cu cea mai mare creştere a producţiei (+14%).

Pe de altă parte, producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) a consemnat o scădere de 2,1%.

În martie 2024, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 2,9%, faţă de luna februarie a aceluiaşi an.

Te-ar mai putea interesa și
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza......
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Două nave comerciale au fost lovite în incidente separate în apele teritoriale bulgare în Marea Neagră în cursul nopţii ...