Carburanții s-au ieftinit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina în România

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus din nou, azi-dimineață, prețul benzinei și motorinei vândute în stațiile proprii, la două zile de la precedenta ieftinire.
Mihai Nicuţ - J, 16 mai 2024, 07:58
Carburanții s-au ieftinit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina în România

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 16 mai 2024 un preț al benzinei standard de 7,20 lei/litrul, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,16 lei/litrul.

Așadar, azi, compania petrolieră a coborât și prețul benzinei și prețul motorinei cu câte cinci bani pe litru. Cel mai probabil reducerea de preț va fi operată de toate celelalte lanțuri mari de distribuție a carburanților.

Este a noua ieftinire consecutivă a carburanților, și a cincea  din luna mai. Ieftinirea precedentă a avut loc acum două zile, în 14 mai, când compania petrolieră a coborât și prețul benzinei și prețul motorinei cu câte patru bani pe litru. Mai devreme, în data de 9 mai, Petrom a coborât prețul benzinei cu patru bani pe litru și pe cel al motorinei cu șase bani pe litru. Cu o zi înainte, la 8 mai, Petrom coborâse prețul benzinei cu patru bani pe litru și menținuse prețul motorinei. Mai devreme, la 3 mai, compania petrolieră a redus prețul motorinei cu cinci bani pe litru, menținând însă prețul benzinei.

După ultimele mișcări de prețuri observăm că se menține diferența de preț dintre benzină și motorimă, prima fiind mai scumpă cu cinci bani pe litru. Evoluția prețurilor de la pompă reflectă cotațiile internaționale ale carburanților dar și condițiile locale de piață.

Potrivit ultimelor date, se pare că există volume suficiente de carburanți în Europa, ceea ce pune presiune pe scăderea prețurilor. Dacă ne referim doar la motorină, cel mai folosit carburant din România, continentul a primit importuri de 4,5 milioane de tone de diesel, în creștere cu 24% față de nivelurile în martie, și și atunci s-a înregistrat creștere față de luna anterioară. Creșterea a survenit ca urmare e reluării livrărilor din India, dar și a sporirii volumelor importate din SUA și țările Orientului Mijlociu.

La momentul redactării acestei știri, petrolul Brent, de referință pentru Europa, era cotat la 83,1 dolari, în creștere ușoară față de nivelurile din ultimele zile, dar încă destul de mult sub valorile din aprilie când a fost depășit pragul de 90 de dolari.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...