Proteste violente în Noua Caledonie. Un bărbat a fost ucis și doi răniți sâmbătă într-un schimb de focuri. MAE anunță că trei cetățeni români și-au semnalat prezența în arhipelag

Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi sâmbătă în Noua Caledonie într-un schimb de focuri la o baricadă înălţată de protestatari, informează AFP, care citează surse apropiate dosarului, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 18 mai 2024, 11:47
Proteste violente în Noua Caledonie. Un bărbat a fost ucis și doi răniți sâmbătă într-un schimb de focuri. MAE anunță că trei cetățeni români și-au semnalat prezența în arhipelag

Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi sâmbătă în Noua Caledonie într-un schimb de focuri la o baricadă înălţată de protestatari, informează AFP, care citează surse apropiate dosarului, transmite Agerpres.

Bărbatul ucis este un kaldosh, nume date populaţiei locale de origine europeană. Acest deces majorează la şase numărul de morţi în a şasea zi de revolte în arhipelagul francez din Pacificul de Sud, după decesul a doi jandarmi şi trei civili kanak (numele populaţiei autohtone).

Aceste violenţe sunt cele mai grave survenite în Noua Caledonie din anii 1980 încoace, pe fondul mişcării de independenţă şi de contestare a unei reforme electorale votate la Paris.

În afară de aceşti şase morţi, doi jandarmi şi patru civili, au fost înregistraţi sute de răniţi, potrivit autorităţilor.

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat reforma cu 351 de voturi pentru şi 153 împotrivă. Textul mai trebuie să primească trei cincimi din voturile deputaţilor şi senatorilor ce se vor reuni în Congres la Versailles înainte de sfârşitul lui iunie, potrivit preşedintelui Macron. Partizanii independenţei spun că acesta riscă să dilueze şi mai mult votul poporului autohton kanak.

Pentru Paris, Noua Caledonie este importantă din punct de vedere geopolitic, militar, precum şi datorită zăcămintelor de nichel. Teritoriul, situat la circa 1.200 km est de Australia şi unde trăiesc în jur de 270.000 de locuitori, a obţinut o autonomie extinsă prin Acordul de la Nouméa.

Locuitorii au votat să rămână parte a Franţei în fiecare din cele trei referendumuri pe tema independenţei, în 2018, 2020 şi 2021. Cu toate acestea, mişcarea pro-independenţă a boicotat ultimul referendum şi a anunţat că nu îi va accepta rezultatul.

Într-o declaraţie comună, principalele partide pro-independenţă, dar şi loialiste din arhipelag au lansat miercuri un „apel la calm şi raţiune”.

 

Trei cetățeni români au contactat MAE

Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de MAE, reprezentanţii Consulatului General al României la Paris, din a căror circumscripţie consulară face parte Noua Caledonie, au preluat gestionarea situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu cei trei cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă şi protecţie consulară, conform competenţelor. De asemenea, oficiul consular cooperează cu partenerii internaţionali pentru coordonare şi acordarea de sprijin cetăţenilor români, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe plan local.

MAE precizează că oficiul consular a solicitat şi sprijinul autorităţilor franceze competente, respectiv Ministerul Afacerilor Externe – Celula de Criză şi Ministerul de Interne şi pentru Teritoriile de peste Mări, acesta din urmă având în coordonare şi administrare teritoriile de peste mări. De asemenea, Birourile Ataşatului de Afaceri Interne şi al Ataşatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Paris sprijină demersurile consulare.

O atenţionare de călătorie pentru Noua Caledonie a fost emisă, joi, de MAE, în contextul decretării, de către preşedintele Republicii Franceze, a stării de urgenţă în teritoriul francez de peste mări, pentru a face faţă încălcărilor grave ale ordinii publice care au loc în prezent în acest spaţiu.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris (+33147052966 şi +33147052755), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +33680713729.

Sursa foto: Captură YouTube.com/WSJ News

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Lipsa forţei de muncă devine unul dintre cele mai mari blocaje în calea extinderii producţiei de armament a Ucrainei şi a accelerării inovaţiei, spun experţii din industrie consultaţi de......
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia pot ”munci” în Vânzări, HR, Contabilitate sau IT
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia ...
Bogdan Putinică, unul dintre cei mai cunoscuți lideri români din tehnologie și fost manager general al Microsoft pentru ...
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Retailerul de produse sportive Decathlon a introdus în oferta magazinelor fizice și online peste 9.500 de produse dedicate ...
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste un miliard de lei în 2026
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste ...
Christian Tour, prima agenție de turism românească care s-a listat la Bursa de la București, a înregistrat în primul ...