Ce a transmis ministrul Sănătății medicilor de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, duminică, într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie, că va sprijini, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor pe care aceştia le fac.
AGERPRES - D, 19 mai 2024, 12:55
Ce a transmis ministrul Sănătății medicilor de familie

„Astăzi sărbătorim medicii de familie, cărora le mulţumesc pentru profesionalism, implicare în alinarea suferinţei şi vindecarea pacienţilor din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea. Voi sprijini, alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac”, a scris ministrul Rafila, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a arătat că „deja multe din cele 2.600 de cabinete de medicină de familie sunt renovate cu fonduri din PNRR, iar dotarea lor completă se va face până la sfârşitul acestui an”.

„Cel mai important, pentru medicii de familie, este să fie sprijiniţi de autorităţile locale acolo unde îşi desfăşoară activitatea şi să fie parte a comunităţii. Cabinetele de medicină de familie din comuna Bălţaţi din Iaşi au fost renovate prin programul Ministerului Sănătăţii şi cu sprijinul primarului din localitate, Vasile Aştefanei. Le mulţumesc Dr. Lorena Handrache şi Dr. Dragoş Hoescu, pentru dedicarea şi profesionalismul cu care îşi tratează pacienţii”, a mai menţionat ministrul Sănătăţii, care s-a aflat la finalul acestei săptămâni într-o vizită la Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...