Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie – Burduja

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii iunie, a anunţat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.
AGERPRES - lun, 20 mai 2024, 13:11
Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie - Burduja

„Energia înseamnă competitivitate economică, înseamnă şi calitatea vieţii pentru români, înseamnă cam tot – şi este un minister strategic. Când am preluat mandatul, acum 10 luni, am făcut o recapitulare a principalelor situaţii-provocări, de la planul strategic până la planul investiţional şi implementarea acestor proiecte. Pe palierul strategic, România nu are de foarte mulţi ani o strategie energetică. S-au încercat multe variante, mai mereu s-au blocat în instanţă, în avizare interministerială, dar sigur că avem Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC). Şi asta în sine a fost o dezbatere. Mai e nevoie de o strategie naţională, dacă România tot are acest instrument al PNIESC-ului, aşa cum ne cere Comisia Europeană? Discutând cu foarte mulţi experţi, concluzia mea a fost că da, avem nevoie de o Strategie Energetică Naţională, iar planul integrat să fie corelat cu această strategie energetică – şi am creat, la scurt timp după ce am preluat mandatul, un instrument în premieră care se numeşte Consiliul Onorific”, a afirmat Burduja, la conferinţa Energy road – Energie la tine acasă – Ediţia a VI-a.

Potrivit acestuia, strategia energetică în forma actuală a fost generată în Ministerul Energiei, trecută prin opiniile specialiştilor din Consiliul onorific şi urmează să fie pusă în dezbatere publică şi să intre în avizare interministerială în termen de „probabil două săptămâni”.

„În două săptămâni, aşteptaţi-vă să putem dezbate într-un format şi mai larg această Strategie Energetică Naţională şi, până la mijlocul lunii iunie, cel mai târziu la final de iunie să o putem vedea adoptată. Ea se adoptă prin Hotărâre de Guvern”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte Strategia Energetică Naţională, Burduja a precizat că opţiunile au fost: să se meargă „ca înainte, cu un document exhaustiv, cu listă de proiecte, ceea ce implica aviz de mediu şi toate procedurile care anterior au întârziat sau au blocat lucrurile” sau să adopte o strategie de tip concept „încolo se duce lumea, acolo vrem să se ducă ţară”.

„Am mers pe varianta a doua, pentru că aprobările în sine sunt mult mai facile şi pentru că la finalul lunii iunie trebuie să avem şi o formă finală închegată a noului PNIESC, iar ordinea logică stabilită şi în reglementările europene este să ai mai întâi o strategie, după care să vii cu Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice. (…)”, a mai spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...