Biden consideră scandaloasă cererea procurorului șef al CPI de emitere a unui mandat internațional de arestare pe numele lui Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a criticat luni mandatele de arestare cerute de procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) împotriva liderilor israelieni, spunând că nu este posibilă nicio "echivalenţă" între Israel şi Hamas, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 mai 2024, 21:52
Biden consideră scandaloasă cererea procurorului șef al CPI de emitere a unui mandat internațional de arestare pe numele lui Netanyahu

Cererea procurorului este „scandaloasă”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat.

„Voi fi clar: orice ar insinua procurorul, nu există nicio echivalenţă – nici una – între Israel şi Hamas”, a adăugat el.

„Vom fi mereu alături de Israel împotriva ameninţărilor la adresa securităţii sale”, a mai spus Biden.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a calificat la rândul său anunţul procurorului CPI drept „ruşinos”, estimând că „ar putea compromite”, de asemenea, negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza.

„Respingem echivalenţa stabilită de procuror între Israel şi Hamas. Este o ruşine”, a insistat Blinken într-un comunicat.

„Hamas este o organizaţie teroristă violentă care a comis cel mai grav masacru împotriva evreilor de la Holocaust şi încă ţine ostatici zeci de oameni nevinovaţi, inclusiv americani”, a adăugat el.

În plus, CPI nu are „jurisdicţie” asupra Israelului, a mai spus Blinken.

În cea de-a opta lună de război din Fâşia Gaza, procurorul Curţii Penale Internaţionale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum şi a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Gaza.

Procurorul Karim Khan a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi Gallant pentru crime precum „înfometarea deliberată a civililor” ca „metodă de război”, „omucidere intenţionată” şi „exterminare şi/sau asasinat”.

Acuzaţiile formulate împotriva liderilor Hamas, inclusiv a liderului grupării din Gaza, Yahya Sinwar, includ „exterminare”, „viol şi alte forme de violenţă sexuală” şi „luarea de ostatici ca crimă de război”.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...