Industria europeană a semiconductorilor trebuie să îşi consolideze atuurile de furnizor şi centru de cercetare – şef IMEC

Industria europeană a semiconductorilor ar trebui să se concentreze pe consolidarea atuurilor sale, precum activităţile de cercetare &dezvoltare şi producţia de echipamente pentru fabricarea de semiconductori, în loc să încerce să creeze un producător de cipuri de ultimă generaţie, a declarat Luc Van den Hove, directorul IMEC, un centru de cercetare şi inovare în domeniul semiconductorilor, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 21 mai 2024, 16:49
Industria europeană a semiconductorilor trebuie să îşi consolideze atuurile de furnizor şi centru de cercetare - şef IMEC

„Nu poţi să produci un cip avansat fără tehnologie europeană”, le-a spus marţi Luc Van den Hove jurnaliştilor prezenţi la conferinţa ITF World, organizată la Anvers (Belgia).

Luc Van den Hove a menţionat faptul că firma olandeză ASML, cel mai mare producător mondial de echipamente pentru fabricarea de semiconductori, depinde de furnizorii germani de echipamente optice precum şi de cercetarea făcută de IMEC. De asemenea, în Europa îşi au sediul şi alte companii care produc echipamente vitale pentru producţia de semiconductori, precum ASM International, .

Anterior, IMEC a anunţat că va găzdui o linie pilot, cu o valoare de 2,5 miliarde de euro, pentru activităţi de cercetare cu privire la viitoarea generaţie de cipuri, mai performante decât actuala generaţie de 2 nanometri care tocmai a intrat în producţie.

Cu toate acestea, Van den Hove a subliniat că asta nu trebuie văzută ca un preludiu pentru o eventuală companie europeană sau un start-up care să fabrice cipuri de 2 nanometri sau să devanseze producători consacraţi de cipuri, aşa cum încearcă să facă firma japoneză Rapidus cu sprijin guvernamental.

„Dacă ar trebui să punem la punct propria noastră fabrică de cipuri de 2 nanometri? Am îndoieli că asta are sens, ca să fiu politicos”, a spus Luc Van den Hove.

Mai degrabă, Luc Van den Hove crede că Europa ar trebui să continue să facă eforturi pentru construirea unor astfel de fabrici de către cei trei mari producători mondiali de cipuri logice, TSMC, Intel şi Samsung.

În prezent, doar Intel are planuri care vizează construirea unei uzine în Europa care să producă cipuri mai mici de 2 nanometri, la Magdeburg (Germania) în timp ce TSMC intenţionează să construiască o uzină la Dresda care va produce cipuri de tip „legacy node”, o tehnologie mai veche.

Însă, Luc Van den Hove crede că Europa are nevoie şi de aceste cipuri. „Trebuie să ne asigurăm că evităm o criză în aprovizionarea cu cipuri de tip „legacy node” pentru că în China se construiesc foarte multe capacităţi pe această tehnologie”, ceea ce reprezintă un potenţial risc geopolitic, a apreciat directorul de la IMEC.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Comisia Europeană despre securitatea aprovizionării cu energie în UE
Ce spune Comisia Europeană despre securitatea aprovizionării cu energie în UE
Comisia Europeană a dat asigurări luni că nu constată, deocamdată, o ameninţare imediată pentru securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii Europene, în pofida escaladării evenimentelor......
Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează în timp
Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează ...
"Sistemul bancar înregistrează un excedent de lichiditate, însă lucrul acesta nu este neapărat un element cu caracter ...
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul Amazon are planuri mari în Europa. Americanii anunţă investiţii totale de 33,7 miliarde de euro în Spania
Gigantul american Amazon a informat luni că va investi încă 18 miliarde de euro (21 miliarde de dolari) în Spania, pentru ...
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a oprit producţia de GNL
Criză gaze – Preţurile de referinţă au „bubuit” în Europa. Creştere de 40% după ce QatarEnergy a ...
Preţurile de referinţă la gaze în Europa, care înregistrau deja creşteri puternice luni dimineaţa, au explodat după ...