Hidroelectrica aruncă energie în piaţă, la un preţ la limita profitabilităţii. „Concurenţa e prea mare”

Hidroelectrica vinde energie la un preţ foarte apropiat de costuri, din nevoia de venituri, în această perioadă, şi din cauza presiunilor pe preţ puse de producătorii de energie din surse regenerabile
Florin Cojocaru - mie, 05 mart. 2014, 22:03
Hidroelectrica aruncă energie în piaţă, la un preţ la limita profitabilităţii. „Concurenţa e prea mare”

Hidroelecrica, în insolvenţă, a scos la vânzare , pe bursa de energie, o cantitate de 0,5 TWh de energie în bandă, la un preţ considerat chiar de administratorul său judiciar „la limita profitabilităţii”. Astfel, în contractele scoase la licitaţie se cere un preţ situat între 153 şi 156 de lei, unul dintre cele mai mici oferite vreodată pe bursă, pentre contractele pe termen lung, de un producător, altul decât din categoria centralelor eoliene sau solare care au producţia subvenţionată.

Licitaţiile se vor ţine în 11 şi 12 martie.

„Dacă Petrom (termocentrala Petrom de la Brazi – n.r.) poate vinde la 159, dacă Nuclearelectrica pate vinde la 156, putem şi noi, cel mai ieftin producător de energie de stat să vindem la 153. Într-adevăr, e la limita profitabilităţii, e aproape tandea pe mandea, însă avem nevoie de venituri. Aşa e în perioada de viitură, în lunile astea e exces de energie”, afirmă Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, preţurile mici de pe bursă, din ultima perioada, sunt datorate si afluxului de energie provenind de la producători de energie din surse eoliene si solare, care vând la preţuri mici. „Există un exces de 20 de milioane de MWh, avem instalaţi acum aproape 6.000 de MW în regenerabile, cam cât capacitatea Hidroelectrica. E o concurenţă teribilă pe piaţă”, mai spune Borza.

Acesta a revenit administrator judiciar la Hidroelectrica, acum două săptămâni, după ce şi compania a revenit în insolvenţă, în urma unei decizii în instanţă. Compana a mai fost în insolvenţă mai mult de un an, mai 2012 – iulie 2013, perioadă în care s+au renegociat majoritatea contracte3l

Statul controlează 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 19,94%.
Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Anul trecut, Hidroelectrica a realizat un profit de circa 700 de milioane de lei, anul trecut, cel mai mare din istoria sa.

Te-ar mai putea interesa și
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Ieftinire majoră a motorinei azi, în benzinăriile Rompetrol și MOL
Mai multe lanțuri mari de distribuție a carburanților au ieftinit destul de agresiv motorina azi, după ce Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, scăzuse prețurile la......
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul intern PSD: România are nevoie urgent de o resetare
Mesajul liderului PSD înainte de o decizie crucială pentru Guvernul Bolojan. Ce spune Grindeanu înainte de referendumul ...
România are nevoie "urgent" de o resetare pentru a schimba actuala direcţie a ţării, care este "greşită", a transmis, ...
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini în martie
Buluc de turiști la înflorirea cireşilor din Ţara soarelui-răsare. Japonia a avut un număr record de turişti străini ...
În plin sezon al cireşilor înfloriţi, Japonia a atras un număr record de vizitatori străini în luna martie, conform ...
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București ...
Pas important spre o piață concurențială a contractelor de servicii publice atribuite prin licitații, anunță miercuri ...