Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit în Republica Moldova

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit miercuri în Republica Moldova pentru a-şi arăta sprijinul faţă de aspiraţiile proeuropene ale acestei ţări, vecină cu Ucraina.
AGERPRES - mie, 29 mai 2024, 14:57
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit în Republica Moldova

Scopul vizitei lui Blinken este acela de a „reafirma sprijinul SUA pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE şi pentru securitatea energetică”, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat citat de EFE.

Antony Blinken îşi începe vizita cu discuţii cu preşedinta Maia Sandu, înainte de o conferinţă de presă comună la ora 17:30, scrie Agerpres.

Asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, James O’Brien, a descris bilanţul preşedintei ca fiind de succes, în pofida operaţiunilor agresive a căror ţintă a fost de la preluarea mandatului în 2020.

„În timp ce unii fac tot ce le stă în putinţă pentru a ne crea probleme, alţii ne întind o mână de prietenie, pentru care suntem extrem de recunoscători”, a comentat ministrul moldovean de externe, Mihai Popşoi, care l-a întâmpinat pe omologul său american la aeroport, relatează AFP.

El a descris vizita ca fiind un alt „semnal puternic”, în condiţiile în care prima vizită a lui Blinken a avut loc la câteva săptămâni după începerea ofensivei ruseşti în Ucraina, când temerile de extindere a conflictului erau mari.

Te-ar mai putea interesa și
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează......
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...