Beijingul avertizează că va acționa „în forță” pentru a împiedica independenţa Taiwanului

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a prevenit duminică, în Singapore, că Beijingul „va acţiona cu determinare şi forţă” pentru a împiedica independenţa Taiwanului, cerând în acelaşi timp mai multe comunicaţii militare cu Statele Unite.
AGERPRES - D, 02 iun. 2024, 20:52
Beijingul avertizează că va acționa „în forță” pentru a împiedica independenţa Taiwanului

Ministrul Dong s-a adresat Dialogului Shangri-La, un forum major de securitate, unde s-a întâlnit vineri cu omologul său american, Lloyd Austin, pentru primele discuţii substanţiale din ultimele 18 luni.

„Noi am fost întotdeauna deschişi schimburilor şi cooperării, dar aceasta necesită ca cele două părţi să se întâlnească la jumătatea drumului”, a declarat Dong Jun.

„Credem că avem nevoie de mai multe schimburi tocmai pentru că există diferende între armatele noastre”, a adăugat el.

Cei doi miniştri au avut vineri o întrevedere de peste o oră. La final, Austin a declarat că discuţiile telefonice între comandamentele militare ale SUA şi Chinei vor fi reluate ”în lunile următoare”.

La rândul său, Beijingul a salutat „stabilizarea” relaţiilor dintre cele două ţări.

Duminică, ministrul Dong a subliniat însă şi determinarea Chinei de a apăra suveranitatea pe care o revendică asupra Taiwanului.

„Armata Populară de Eliberare a Chinei a fost întotdeauna o forţă indestructibilă şi puternică în apărarea unificării patriei şi va acţiona în orice moment cu determinare şi forţă pentru a frâna independenţa Taiwanului şi a face astfel încât aceasta să nu reuşească niciodată în tentativele sale”, a spus Dong.

El a avertizat că reţinerea dovedită de Beijing în Marea Chinei de Sud are „limite”, referindu-se la o serie de incidente între nave chineze şi filipineze într-o zonă disputată.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...