Tarom renunţă la ruta Bucureşti-Sibiu pentru că genereză pierderi

Compania aeriană Tarom nu mai operează zbori pe ruta Bucureşti-Sibiu-Bucureşti de la sfârşitul lunii martie.
Andrada Ghira - lun, 10 mart. 2014, 22:05
Tarom renunţă la ruta Bucureşti-Sibiu pentru că genereză pierderi

Astfel, din sistemul de rezervări al companiei reiese că cei care doresc să călătorească pe această rută de la sfârşitul acestei luni, vor face escala la Viena sau la Munchen, iar de acolo se face îmbarcarea spre Sbiu. Preţurile sunt pe măsură: 600 de euro/persoană pentru perioada 4-11 aprilie.

Cei care vor dori totuşi să ajungă la Sibiu cu avionul, vor face între patru şi şapte ore, caz în care un drum cu maşina devine avantajos. 

„Până în acest moment, ruta (nr. Bucureşti-Sibiu) producea pierderi şi nu prezenta prea mult potenţial pentru îmbunătăţire. Mâine (nr. – astăzi, 11 martie) ne vom întâlni cu managementul aeroportului pentru a discuta posibile scenarii de îmbunătăţire„, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Christian Heinzmann, directorul general al Tarom.

Astfel, până când cele două părţi nu vor găsi soluţii pentru a face ruta Bucureşti-Sibiu profitabilă, zborurile rămân suspendate.

Păstrarea curselor interne

În vara anului trecut, Tarom anunţa că va renunţa în orarul de iarnă la rutele interne Bucureşti-Sibiu, Bucureşti-Suceava şi Bucureşti-Tîrgu-Mureş.

La câteva zile de la anunţ, premierul Victor Ponta spunea că susţine cursele interne ale Tarom. 

„Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom şi nu aş vrea să renunţe Tarom la ele şi să ne trezim că le operează altcineva, un operator privat”, a declarat premierul. 

Apoi, în octombrie 2013, Tarom a anunţat suspendarea zborurilor pe ruta Bucureşti-Suceava pe perioada iernii. S-a făcut din nou tam-tam, iar intervenţiile politicienilor au fost vizibile. Tarom a anunţat că va continua operarea zborurilor pe această rută. Pentru detalii, citeşte Tarom va avea cinci curse Bucureşti-Suceava pe săptămână, faţă de şapte până acum. 

De anul acesta, mai exact din 13 ianuarie 2014, aeroportul din Suceava este închis pentru renovări şi va fi redeschis începând cu această toamnă. 

În ceea ce priveşte zborurile pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, acestea apar şi în programul de vară al companiei. 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...