OPCOM analizează posibilitatea de a da ANRE în judecată pentru amenda primită de la CE

Decizia Comisiei Europene de a amenda OPCOM este injustă, întrucât activitatea operatorului pieţei de energie este complet reglementată de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat, luni, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM.
Economica.net - lun, 10 mart. 2014, 14:31
OPCOM analizează posibilitatea de a da ANRE în judecată pentru amenda primită de la CE

Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută că a aplicat o amendă de peste 1 milion de euro societăţii SC OPCOM SA pentru că a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa românească a facilitării tranzacţiilor de energie electrică pe piaţa spot, încălcând normele UE în materie de concurenţă.

‘Decizia Comisiei este injustă. Analizăm la nivelul corporaţiei (Transelectrica – n.r.) posibilitatea să contestăm această decizie la Curtea Europeană de Justiţie. De asemenea, analizăm şi posibilitatea să ne îndreptăm împotriva celor de la ANRE, care reglementează activitatea OPCOM’, a precizat Ionescu.

El a ţinut să sublinieze că tranzacţiile din piaţă nu au fost cu nimic afectate.

Administratorii companiei Transelectrica analizează exercitarea căilor de atac ce se impun în urma sancţiunii aplicate de către Comisia Europeană pentru abuzul de poziţie dominantă, având în vedere şi faptul că presupusa acţiune de discriminare ar fi putut fi reţinută doar în sarcina OPCOM SA, în calitatea sa de unic operator al celor două pieţe de energie electrică, potrivit unui comunicat al Transelectrica, emis la finele săptămânii trecute.

Comisia a sancţionat Transelectrica şi OPCOM cu o amendă de 1.031.000 de euro, cele două societăţi răspunzând în solidar de achitarea întregii amenzii.

Conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti de Transelectrica, sancţiunea pecuniară se situează la un nivel al cărui cuantum este la limita inferioară a amenzilor aplicabile în astfel de situaţii.

Comisia Europeană susţine că a constatat că, timp de peste cinci ani, OPCOM i-a discriminat pe comercianţii de energie electrică din afara României cu sediul în UE.

‘Bursele de energie sunt indispensabile pentru funcţionarea eficientă a pieţelor de energie electrică în interesul consumatorilor. Comportamentul abuziv al OPCOM a împiedicat comercianţii din UE să participe pe pieţele spot din cadrul bursei de energie electrică din România, creând astfel o barieră artificială la intrare, ceea ce constituie o încălcare a normelor UE în materie de concurenţă. Barierele naţionale de acest tip nu numai că împiedică finalizarea unei pieţe unice a energiei, ci împiedică şi dezvoltarea de pieţe eficiente, lichide’, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Joaquín Almunia, citat în comunicatul Comisiei.

Potrivit CE, între 2008 şi 2013, OPCOM a impus ca membrii pieţelor spot de energie electrică să se înregistreze în scopuri de TVA în România, refuzând să accepte comercianţii care erau deja înregistraţi în scopuri de TVA în alte state membre ale UE. Prin urmare, comercianţii din UE nu puteau intra pe piaţa angro de energie electrică din România decât prin înfiinţarea unui sediu permanent în România, ceea ce presupune costuri suplimentare şi dezavantaje organizatorice pentru comercianţii din UE în comparaţie cu cei din România. Discriminarea pe motive de naţionalitate sau loc de stabilire contravine principiilor de bază ale pieţei unice, menţionează executivul comunitar. Cerinţa OPCOM privind înregistrarea în scopuri de TVA a creat o barieră artificială la intrarea pe piaţă pentru comercianţii din UE şi, în consecinţă, a redus lichiditatea pe piaţa angro a energiei electrice.

Potrivit executivului comunitar, numărul de comercianţi afectaţi este semnificativ. În cadrul burselor de energie de pe pieţele comparabile, peste 50% dintre participanţi sunt comercianţi din UE care nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA la nivel local.

CE consideră răspunzătoare, de asemenea, pentru această încălcare şi societatea-mamă a OPCOM, şi anume CNTEE Transelectrica SA, care este operatorul de transport şi de sistem din România.

Investigaţia Comisiei Europene a fost deschisă în decembrie 2012 şi a ‘vizat perioada cuprinsă între 30 iunie 2008 şi până cel puţin la 16 septembrie 2013’.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...