Tudor Manea, CEO grupul eMAG: Orele petrecute de tiruri în vamă pentru că nu suntem în Schengen terestru ne costă un punct procentual de profit

Timpul foarte mare de aşteptare pe care tirurile cu marfă îl petrec în vămi pentru că România nu este parte a spaţiului Schengen terestru are un cost ridicat pentru companii, a spus Tudor Manea, CEO al grupului eMAG, unul dintre cei mai mari retaileri online din regiune, cu prezenţă şi în Bulgaria, şi în Ungaria.
Lidia Neagu - lun, 10 iun. 2024, 13:55
Tudor Manea, CEO grupul eMAG: Orele petrecute de tiruri în vamă pentru că nu suntem în Schengen terestru ne costă un punct procentual de profit

„Sperăm că vom intra şi în Schengen (terestru n. red. ) anul acesta, la anul, astfel încât să nu mai stea tirurile cu marfă la vamă ore ore  întregi. Eu cred că un punct procentual de profit se duce la vamă. Cam ăsta e calculul pentru noi”, a declarat Tudor Manea, la o conferință de presă a companiei.

Acesta a adăugat că profitul net la nivel de grup pe anul 2023 a fost negativ în urma investițiilor, dar profitul operațional a fost pozitiv ”de câteva sute de milioane de lei”.

eMAG, cel mai mare retailer online local, a înregistrat în anul fiscal 2023 afaceri la nivel de grup de 10,2 miliarde de lei, cu 11,1% față de anul fiscal anterior (9,15 miliarde de lei). În România, eMAG a obținut afaceri de 5,97 miliarde de lei, iar Dante International, compania care cuprinde eMAG România, Fashion Days România şi realizează vânzări pentru eMAG Bulgaria şi eMAG Ungaria, a ajuns la afaceri de 7,8 miliarde lei cu 8,3% mai mari față de anul 2022.

În continuare, compania a anunțat investiții de 900 milioane de lei în următorul an. ”Vrem să investim în achiziții (320 milioane de lei), să dezvoltăm logistica de livrare (309 mil. lei), în tehnologie (161 mil. lei), diversificarea metodelor de plată (86 mil. lei) și extinderea gamei de produse”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...