Noul ministru al Energiei aduce din nou dispeceratele de gaz şi electricitate la Transelectrica şi Transgaz

În replică la ce a făcut predecesorul său Constantin Niţă, Răzvan Nicolescu cere ca dispeceratele de gaze şi energie să revină la cele două companii naţionale, Transgaz şi Transelectrica.
Economica.net - mar, 11 mart. 2014, 11:12
Noul ministru al Energiei aduce din nou dispeceratele de gaz şi electricitate la Transelectrica şi Transgaz

Departamentul pentru Energie susţine reintegrarea totală a dispeceratelor de energie electrică şi gaze naturale în Transelectrica, respectiv în Transgaz, se arată într-un comunicat al Departamentului.

Departamentul consideră necesară eliminarea rapidă a oricăror ambiguităţi legislative în legătură cu o posibilă subordonare a activităţii dispeceratelor faţă de entitatea administrativă care gestionează interesele companiilor producătoare de energie, se arată mai în comunicat

Poziţia Departamentului ţine cont şi de punctul de vedere exprimat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, dar şi de o serie de discuţii avute cu reprezentaţii Comisiei Europene”, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

„Mai specific, pe de-o parte, nu cred că este bine să existe suspiciunea că Departamentul pentru Energie poate interveni direct în activitatea operaţională a companiilor de transport. Pe de altă parte, în toată Uniunea Europeană, este foarte clar că operatorii de sistem din toate ţările membre ţin cont în activitatea lor de obiectivele generale de politică energetică”, a adăugat ministrul delegat pentru Energie.

„Poziţia Departamentului pentru Energie vine în contextul în care în Parlament se află spre dezbatere şi aprobare proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” – S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative. Această poziţie a fost, de altfel, deja comunicată oficial preşedinţilor celor două comisii Economice, de Industrii şi Servicii din Parlament” se mai arată în comunicat.

În mandatul lui Constantin Niţă la Energie, cele două dispecerate, de energie electrică şi de gaze naturale, fuseseră transferate de la Transelectrica şi Transgaz în subordinea directă a ministrului delegat pentru Energie. Prevederea apărea în actul normativ aprobat în februarie prin care cele două companii naţionale au trecut în subordinea Secretariatului General al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...