Banca Națională a Spaniei își îmbunătățește previziunile privind evoluția economiei, pe baza creșterii veniturilor provenite din turism

Expansiunea turismului în Spania va sprijini în acest an creşterea economiei la un nivel solid, de 2,3%, mult mai ridicat decât în alte state membre UE, a anunţat Banca Centrală a Spaniei, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 iun. 2024, 17:54
Banca Națională a Spaniei își îmbunătățește previziunile privind evoluția economiei, pe baza creșterii veniturilor provenite din turism

Instituţia a revizuit în creştere previziunile pentru a patra economie a zonei euro, de la un nivel de 1,9% prognozat în urmă cu trei luni. Anul trecut, PIB-ul Spaniei a crescut cu 2,5%.

„Revizuirea datelor vine pe fondul dinamismului industriei turismului, din ce în ce mai mulţi vizitatori străini vin în diverse zone din ţară şi cheltuie mai mult”, se arată în raportul Băncii Spaniei. Creşterea peste aşteptări de 0,7% a PIB-ului Spaniei a avut de asemenea un efect pozitiv asupra estimărilor pentru 2024.

Instituţia se aşteaptă în trimestrul doi la un avans de 0,5%, şi de asemenea a menţinut previziunile pentru 2025 şi 2026 la 1,9% şi, respectiv, 1,7%.

Evoluţia Spaniei o va depăşi pe cea a altor mari economii din UE şi este clar peste media de 0.9% previzionată în acest an pentru zona euro.

Decizia Băncii Spaniei contrastează cu cea a Bundesbank, care a înrăutăţit previziunile privind avansul economiei Germaniei în acest an la 0,3%, de la 0,4%.

Dar Banca Centrală a Spaniei avertizează asupra incertitudinilor privind sustenabilitatea dinamismului sectorului serviciilor şi a reactivării reglementărilor fiscale ale UE, care limitează deficitul bugetar.

„Conformarea cu aceste reglementări vor necesita configurarea şi implementarea unui plan de consolidare fiscală pe termen mediu, care va permite o corecţie mai mare a deficitului decât cea prevăzută în aceste previziuni”, se arată în raport.

De asemenea, instituţia se aşteaptă ca rata dobânzii în Spania să se situeze anul acesta la 3%, faţă de un nivel de 2,7% previzionat anterior, în urma preţurilor ridicate la energie. Inflaţia ar urma să se modereze gradual la 2% în 2025 şi 1,8% în 2026.

Cheltuielile vizitatorilor străini în Spania au ajuns anul trecut la nivelul record de 108,662 miliarde de euro (118,260 miliarde de dolari), o creştere de 24,7% faţă de 2022 şi peste nivelul din 2019, înaintea pandemiei, când turiştii străini au cheltuit 91,912 miliarde de euro.

Şi numărul vizitatorilor străini în Spania s-a situat în 2023 la un nivel record: 85,1 milioane. Sosirile în Spania au crescut cu 18,7% faţă de 2022 şi au depăşit nivelul de dinaintea pandemiei, când s-au înregistrat 83,5 milioane, arată datele publicate recent de Institutului Naţional de Statistică (INE).

Turismul este un sector strategic pentru Spania, în condiţiile în care în 2022 a fost responsabil pentru 11,6% din Produsul Intern Brut şi 9,3% din forţa de muncă, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa International preia SPIACT Craiova și Electro Alfa CM pentru 9 milioane de euro
Electro-Alfa International preia SPIACT Craiova și Electro Alfa CM pentru 9 milioane de euro
Compania Electro-Alfa International, producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, a finalizat preluarea SPIACT Craiova și Electro Alfa CM (Confecții......
„Clarificări necesare”. Prima ieșire oficială a BNR în scandalul manipulării ROBOR, care a adus amenzi de 700 de milioane de euro pentru bănci
„Clarificări necesare”. Prima ieșire oficială a BNR în scandalul manipulării ROBOR, care a adus amenzi de ...
Banca Naţională a României (BNR) consideră că decizia Consiliului Concurenţei privind activitatea unor bănci pe piaţa ...
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele din Iran cau au avut loc în ianuarie
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi dezamăgit de grupările kurde, cărora le-a expediat arme pentru a ...
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară – sondaj UNSAR -IRES
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară ...
Ponderea românilor care și-ar plasa disponibilitățile financiare într-o asigurare de viață a crescut cu 7 puncte procentuale ...