Hidroelectrica a reuşit, în sfârşit, să vândă energie pe piaţă. Preţurile sunt mici

Compania de stat a reuşit să vândă 12 pachete de energie, de 87.000 MWh, pentru 13 milioane de lei. Preţul este cu doar puţin peste costuri
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 15:21
Hidroelectrica a reuşit, în sfârşit, să vândă energie pe piaţă. Preţurile sunt mici

Hidroelectrica a reuşit, azi, să vândă pe bursă 12 pachete de energie, la preţuri situate între 153 şi 157 lei/MWh, cumpărătorii fiind societatea de stat Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi traderul privat Electromagnetica. Ieri, compania eşuase în încercarea de a vinde 17 pachete de energie la aproximativ aceleaşi preţuri.

La începutul anului trecut, când era secetă, compania reuşea să vândă energie şi la 220 de lei. În prezent, România dispune de un excendent de energie . De fapt, din mai 2013, ţara noastră este , zi de zi, net exportatoare de curent.

Potrivit declaraţiilor administratorului judiciar Remus Borza, la un preţ de 153-155 de lei/MWh, societatea este la limita profitabilităţii. „„Dacă Petrom (termocentrala Petrom de la Brazi – n.r.) poate vinde la 159, dacă Nuclearelectrica poate vinde la 156, putem şi noi, cel mai ieftin producător de energie de stat să vindem la 153. Într-adevăr, e la limita profitabilităţii, e aproape tandea pe mandea, însă avem nevoie de venituri. Aşa e în perioada de viitură, în lunile astea e exces de energie”, afirmă Remus Borza.

Acesta spune că preţurile mici de pe bursă, din ultima perioada, sunt datorate şi afluxului de energie provenind de la producători de energie din surse eoliene si solare, care vând la preţuri mici. „Există un exces de 20 de milioane de MWh, avem instalaţi acum aproape 6.000 de MW în regenerabile, cam cât capacitatea Hidroelectrica. E o concurenţă teribilă pe piaţă”, mai spune Borza.

Acesta a revenit administrator judiciar la Hidroelectrica, acum două săptămâni, după ce şi compania a revenit în insolvenţă, în urma unei decizii în instanţă. Compana a mai fost în insolvenţă mai mult de un an, mai 2012 – iulie 2013, perioadă în care s-au renegociat majoritatea contractelor.

Statul controlează 80,05% din capitalul Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 19,94%.
Hidroelectrica are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Anul trecut, Hidroelectrica a realizat un profit de circa 700 de milioane de lei, anul trecut, cel mai mare din istoria sa.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul de Ată Trump-Kennedy, după o înfrângere în justiție
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va "colabora cu Congresul pentru a-i transfera" controlul asupra Centrului Kennedy, o celebră sală de spectacole din Washington, după ce a......
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru zona Asia-Pacific un echilibru, în care nimeni nu-și impune hegemonia
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru ...
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, că ...
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu îmbogățit aparținând Iranului, anunță șeful AIEA
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu îmbogățit aparținând Iranului, anunță șeful AIEA
Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la ...
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu AI care schimbă regulile războiului
Armata recunoaște că nu are cu ce doborî dronele, dar o firmă din Cluj a creat „bomba”: Interceptorul românesc cu ...
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă INTERJET, o nouă generație de interceptor aerian autonom destinat combaterii ...