Beijingul anunță că a adoptat noi reguli care permit gărzilor sale de coastă să rețină timp de 60 de zile străinii capturați în Marea Chinei de Sud

China a făcut publice sâmbătă o serie de reguli care permit gărzilor sale de coastă să plaseze în detenţie, fără proces, străini reţinuţi în Marea Chinei de Sud, o zonă maritimă disputată, pentru o perioadă de până la 60 de zile, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 15 iun. 2024, 10:29
Beijingul anunță că a adoptat noi reguli care permit gărzilor sale de coastă să rețină timp de 60 de zile străinii capturați în Marea Chinei de Sud

Beijingul revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, în pofida pretenţiilor rivale ale Filipinelor, Vietnamului şi Malaeziei, ignorând o hotărâre judecătorească internaţională din 2016 împotriva sa.

Gărzile de coastă chineze vor putea de acum să reţină, fără proces, străini „suspectaţi că ar fi încălcat organizarea intrărilor şi ieşirilor la frontiere”, potrivit noilor reglementări publicate online de Beijing, care au intrat în vigoare sâmbătă.

O perioadă de detenţie de până la 60 de zile este prevăzută pentru „cazurile complicate” şi „dacă naţionalitatea şi identitatea (deţinuţilor) sunt neclare”.

„Navele străine care au intrat ilegal în apele teritoriale chineze şi în apele învecinate pot fi reţinute în conformitate cu legea”, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru a-şi întări pretenţiile teritoriale, China desfăşoară nave şi ambarcaţiuni rapide pentru a patrula apele şi recifele din Marea Chinei de Sud şi a construit insule artificiale pe care le-a militarizat în apele din apropierea Filipinelor.

Şeful armatei filipineze, generalul Romeo Brawner, le-a declarat jurnaliştilor vineri că autorităţile filipineze „discută o serie de măsuri pentru protejarea pescarilor (lor)”.

Pescarii filipinezi „nu ar trebui să se teamă, ci să-şi continue activităţile normale de pescuit în zona noastră economică exclusivă”, a spus generalul. „Avem dreptul de a exploata resursele zonei şi, prin urmare, pescarii noştri nu ar trebui să se teamă”, a insistat el.

În ultimele luni, tensiunile dintre Manila şi Beijing au atins cote maxime, iar incidentele s-au înmulţit.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...