România, a cincea lună la rând ţara cu cea mai mare inflaţie din UE – date Eurostat

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este, pentru a cincea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mar, 18 iun. 2024, 12:55
România, a cincea lună la rând ţara cu cea mai mare inflaţie din UE - date Eurostat

În mai, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0%), Finlanda (0,4%) şi Italia (0,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,8%), Belgia (4,9%) şi Croaţia (4,3%), scrie Agerpres.

Comparativ cu aprilie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 17 state membre, inclusiv în România, de la 6,2%, până la 5,8%, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în 14 state membre.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a situat în luna mai la 2,6%, în creştere de la 2,4% în aprilie.

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat până la 2,9% în luna mai, de la 2,8% aprilie. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a urcat până la 2,9% în luna mai, de la 2,7% în aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 – mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste......
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...