Valoarea tranzacţiilor din România a crescut cu 39%, în 2013, depăşind un miliard de dolari – E&Y

Valoarea estimată a tranzacţiilor din România a ajuns la 1,09 miliarde de dolari în 2013, în creştere cu 39% faţă de anul precedent, conform studiului EY - M&A Barometer România 2013, dat joi publicităţii.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 12:23
Valoarea tranzacţiilor din România a crescut cu 39%, în 2013, depăşind un miliard de dolari - E&Y

Valorile de tranzacţionare au fost făcute publice pentru 57 de tranzacţii din 147, precizează autorii studiului.
‘Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a fost dominată în 2013 de tranzacţiile interne, numărul acestora cumulând 56% din total. În 2013, investitorii din Polonia au fost cei mai importanţi investitori externi în piaţa din România, cu patru tranzacţii, urmaţi de cei din Marea Britanie, Turcia, SUA (fiecare cu câte trei tranzacţii) şi Rusia, cu două tranzacţii încheiate’, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă EY, fosta Ernst & Young.

Din numărul total de 147 de tranzacţii finalizate, 63% au fost încheiate de investitori strategici, în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari.

Procentul investitorilor financiari a înregistrat o creştere în 2013 faţă de 2012, evidenţiind faptul că fondurile private de investiţii identifică mai uşor obiective potrivite portofoliului lor în România.

Industria prelucrătoare a fost cel mai atractiv sector, cu 19 tranzacţii, în 2013. Aceasta a fost urmată de sectorul de energie şi minerit, cu 17 tranzacţii, şi sectorul de media şi telecomunicaţii, cu 15 tranzacţii.

În ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul de servicii bancare şi financiare, urmat de cel imobiliar, cel de retail şi de comerţ angro.

‘Prin prisma celor cinci ani de reaşezare economică, 2013 a readus în România tranzacţii notabile în sectorul bancar, al bunurilor de consum şi în cel imobiliar, aceste sectoare trecând printr-un proces de consolidare la nivel local, dar având implicaţii pornite din pieţele internaţionale’, a precizat David Ţiplea, Business Development, Cental & South-East Europe, EY.

Potrivit acestuia, 2014 ‘promite tranzacţii în care jucătorii puternici vor continua să se consolideze, fie prin achiziţia de competitori aflaţi în dificultate, fie prin integrarea pe verticală a sectorului şi obţinerea unor poziţii strategice faţă de competitorii existenţi în piaţă’.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...