Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: În România folosim finanţări europene şi naţionale pentru îmbunătăţirea competenţelor digitale, verzi şi lingvistice

Trebuie să fim pregătiţi pentru meseriile viitorului astfel că, în România, folosim finanţări europene şi naţionale pentru îmbunătăţirea competenţelor digitale, verzi şi lingvistice, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la reuniunea Consiliului EPSCO de la Luxemburg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 20 iun. 2024, 21:58
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: În România folosim finanţări europene şi naţionale pentru îmbunătăţirea competenţelor digitale, verzi şi lingvistice

Potrivit unui postări pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), temele centrale de pe agenda Consiliului au vizat dimensiunea socială a Pieţei Unice, propunerea de Directivă privind îmbunătăţirea conţinutului programelor de stagiu şi condiţiile de muncă pentru stagiari şi asigurarea unei tranziţii line de la educaţie la piaţa muncii, precum şi revizuirea Directivei privind îmbunătăţirea eficienţei cadrului de informare şi consultare a lucrătorilor.

„Pentru a depăşi provocările actuale de pe piaţa muncii, cum ar fi deficitul de forţă de muncă şi competenţe, avem nevoie de eforturi coordonate la nivel european şi naţional. În România folosim finanţări europene şi naţionale pentru îmbunătăţirea competenţelor digitale, verzi şi lingvistice, deoarece trebuie să fim pregătiţi pentru meseriile viitorului. De asemenea, am îmbunătăţit cadrul legal pentru dialogul social. Avem mecanisme consolidate de dialog tripartit pentru a găsi împreună cu partenerii sociali cele mai bune soluţii la provocările pieţei muncii”, a subliniat ministrul Muncii, în intervenţia sa din plenul Consiliului pe marginea Raportului Letta privind viitorul Pieţei Unice aflat în dezbatere, potrivit comunicatului MMSS.

Raportul Letta este o etapă a procesului de consolidare pe termen lung a competitivităţii şi va fi folosit în elaborarea agendei politice a viitoarei Comisii Europene. Acesta consolidează angajamentul UE faţă de solidaritate, reducerea inegalităţilor şi promovarea bunăstării tuturor cetăţenilor, în conformitate cu valorile Pilonului european al drepturilor sociale.

Un subiect important pe agenda Consiliului EPSCO (Employment, Social Policy, Health and Consumer Affairs/Consiliul de Ocupare, Politică Socială, Sănătate şi Afacerile Consumatorului) a fost cel privind necesitatea unui nou acord industrial în UE şi a unor politici sociale care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania a obținut afaceri de 690 milioane euro în primele șase luni
Orange Romania a obținut afaceri de 690 milioane euro în primele șase luni
În primele șase luni din 2026, Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată de 690 milioane de euro, o ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului precedent. Astfel,......
Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, oraşele mari din România unde se mai vând apartamente la preţ redus
Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, oraşele mari din România unde se mai vând apartamente la preţ redus
Bucureşti, Constanţa şi Timişoara sunt marile oraşe din ţară unde cumpărătorii pot găsi cele mai multe zone în ...
BVB a atins, în premieră, pragul de capitalizare de 100 de miliarde de euro, în 2025  – raport
BVB a atins, în premieră, pragul de capitalizare de 100 de miliarde de euro, în 2025 – raport
Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), piaţa reglementată şi sistemul multilateral de tranzacţionare (SMT), ...
Grupul Teilor, specializat în bijuterii, vrea să se extindă masiv. Unicredit, coordonator pentru un împrumut de 115 milioane euro
Grupul Teilor, specializat în bijuterii, vrea să se extindă masiv. Unicredit, coordonator pentru un împrumut de 115 milioane ...
UniCredit Bank S.A., în calitate de Coordinating Mandate Lead Arranger și Bookrunner, a coordonat acordarea unei finanțări ...