Noua conducere a UE, o „coaliţie pro-război, pro-migraţie şi anti-economie”, declară Viktor Orban

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a descris noua conducere UE ce se profilează, sub un potenţial al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene al Ursulei von der Leyen, drept o 'coaliţie pro-război, pro-migraţie şi anti-economie', transmit dpa şi MTI.
AGERPRES - vin, 21 iun. 2024, 14:45
Noua conducere a UE, o

Într-un interviu acordat vineri postului de radio de stat ungar, Orban, aflat într-o vizită în Germania, a declarat că o coaliţie ‘din ce în ce mai de stânga’ a conservatorilor, social-democraţilor şi liberalilor, care împreună deţin o majoritate în noul Parlamentul European, a ajuns deja la un acord în această privinţă.

‘Aceasta este o coaliţie pro-război care s-a strâns laolaltă pentru a accelera alunecarea Europei în război’, a afirmat el, arătând că Europa trece printr-o etapă de militarizare fără precedent de la Al Doilea Război Mondial.

La reuniunea informală de luni de la Bruxelles a liderilor UE nu se ajunsese încă la un acord cu privire la persoanele care vor ocupa principalele funcţii din UE în urma alegerilor europarlamentare din iunie.

Cu toate acestea, este ‘un meci al cărui fluier de început a fost dat deja’, a spus Orban.

În opinia sa, Manfred Weber, ca lider al Partidului Popular European (PPE) – partidul cu cele mai multe mandate în viitorul PE -, a jucat ‘rolul lui Belzebut’ (diavol) în forjarea acestei coaliţii.

Weber este ‘un vechi duşman al Ungariei’, iar von der Leyen este ‘doar o fetiţă de altar’ pe lângă el, a mai spus Orban.

Potrivit lui, coaliţia ‘weberienilor’ va executa aşa-zisul ‘plan Soros’, prin care miliardarul american de origine evreiască născut în Ungaria încearcă să inunde Europa cu imigranţi pentru a le fura naţiunilor europene identitatea creştină şi naţională.

‘Un schimb de populaţie are loc în Europa, persoanele albe, creştine, cu conştiinţa tradiţiilor – europenii, să spunem – devin tot mai puţine, iar numărul migranţilor importaţi creşte’, a continuat Orban.

În acest context, un efect al imigraţiei masive este faptul că Germania ‘nu mai seamănă’ cu ce era, crede premierul ungar, citat de AFP.

‘Dacă este să o compar cu ţara de acum zece ani, gustul nu mai este acelaşi, mirosul nu mai este acelaşi’, a spus el, criticând o ţară total transformată, cu ‘sute de mii’ de migranţi beneficiari ai recentei relaxări a condiţiilor de dobândire a cetăţeniei.

Altădată un exemplu ‘pentru poporul său muncitor’ şi ‘ordinea sa’, Germania este de acum ‘o lume colorată şi multiculturală’, ceea ce are ‘tot felul de efecte’ asupra societăţii, a apreciat el.

Liderul naţionalist, cunoscut pentru poziţiile sale anti-migraţie, s-a felicitat că în 2015 a închis poarta pentru refugiaţi şi ‘a păstrat o insulă de pace’ în Ungaria, spre deosebire de Germania, care a primit atunci aproape un milion de persoane.

Viktor Orban se va întâlni în cursul după-amiezii cu cancelarul german Olaf Scholz, după ce cei doi au asistat miercuri seară, la Stuttgart, la meciul de fotbal dintre echipele lor naţionale la campionatul european.

Te-ar mai putea interesa și
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang cu 6-3,......
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere ...
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...