Nouă investiție de 45 mil. euro în extinderea producției Continental din România

Odată cu aniversarea a 20 de ani de activitate la Sibiu, Continental a anunțat și o importantă investiție în activitatea diviziei din zonă.
Robert Stan - D, 23 iun. 2024, 22:04
Nouă investiție de 45 mil. euro în extinderea producției Continental din România

Conform oficalilor Continental, compania a marcat începerea lucrărilor la noul modul de producție din Sibiu, cel de-al șaptelea, cu o investiție planificată de peste 45 de milioane de euro. O parte din aceasta va fi acoperită din ajutoare de stat alocate pentru stimularea investițiilor cu impact major în economia românească.

Viitorul Modul 7 al Continental Sibiu va avea o suprafață de peste 15.000 mp. Din această suprafață, 6.500 mp sunt alocați zonei de producție, iar restul este aferent zonei de logistică, zonei de birouri, precum și a altor spații adiționale, toate dotate cu echipamentele necesare. Extinderea vine și cu un nou corp pentru cantina locației.

Finalizarea noului modul de producție este planificată pentru sfârșitul anului viitor. Începerea producției, în primăvara anului 2026.

În cadrul noului modul, ingineri, tehnicieni și operatori, vor lucra împreună la producția de sisteme inteligente de conducere autonomă, sisteme de conectivitate și alte soluții de mobilitate pentru clienți din industria auto amplasați în întreaga lume, totul într-o fabrică modernă, cu tehnologii de ultimă oră și procese smart ale industriei 4.0.

În cei 20 de ani de activitate în zona Sibiu, producția anuală a Continental s-a majorat de la 500 de mii la un volum de producție de peste 40 de milioane de unități electronice de control pe an, iar vânzările au atins 1 miliard de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...