Bosch este interesat de preluarea Whirlpool – Reuters

Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch ia în considerare să facă o ofertă producătorului american de electrocasnice Whirlpool, pentru a-şi spori prezenţa pe piaţa aparatelor de uz casnic, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mie, 26 iun. 2024, 15:57
Bosch este interesat de preluarea Whirlpool - Reuters

Bosch discută cu potenţiali consilieri despre posibilitatea de a face o ofertă pentru Whirlpool, care are o capitalizare bursieră de aproximativ 4,8 miliarde de dolari. Însă, nu este sigur că această ofertă va fi făcută, susţin sursele.

Un purtător de cuvânt al Bosch a precizat că firma nu comentează „speculaţiile de pe piaţă”, în timp ce oficialii de la Whirlpool nu au fost disponibili imediat pentru comentarii, scrie Agerpres.

Prin achiziţia unuia dintre cei mai mari producători globali de electrocasnice, Bosch şi-ar extinde semnificativ divizia sa de aparate de uz casnic, într-un moment în care concurenţa din partea rivalilor asiatici este în creştere.

În ultimii ani, Whirlpool s-a aflat într-un proces masiv de restructurare. Anul trecut, Comisia Europeană a aprobat tranzacţia prin care producătorul turc de electrocasnice Arcelik va prelua afacerile Whirlpool din Europa.

Conform acordului anunţat în ianuarie 2023, companiile vor înfiinţa o nouă entitate, alcătuită din diviziile europene ale Arcelik care produc aparate de uz casnic de mici şi de mari dimensiuni, precum şi divizia de produse electronice de consum a Whirlpool din Europa.

Whirlpool va deţine 25% din această nouă entitate, în timp ce Arcelik va avea o participaţie de 75%.

De asemenea, Whirlpool, care deţine mărcile Ariston, Hotpoint, Ignis şi Privileg, şi-a vândut afacerile din Orientul Mijlociu şi Africa.

Potenţiala tranzacţie vine într-un moment în care Bosch, cel mai mare furnizor mondial de componente auto, este interesat de achiziţii pentru a-şi extinde subsidiara ce produce electrocasnice mari.

Şeful Bosch, Stefan Hartung, declara în mai că firma caută achiziţii de preluare de mărime mare şi nu exclude intrarea într-o nouă zonă de afaceri sau un acord global. Luna aceasta, el le-a spus jurnaliştilor că ar putea fi listate unele divizii, în condiţiile în care Bosch explorează opţiuni de finanţare pentru tranzacţii.

Whirlpool, cu sediul în Michigan, anunţase recent că va renunţa la aproximativ 1.000 de angajaţi, într-un efort de creştere a marjelor de profit. În ultimii doi ani, Whirlpool a pierdut aproape 50% din capitalizarea sa bursieră, în timp ce rivalul suedez Electrolux a pierdut 35%.

După anunţul privind posibila preluare a Whirlpool, acţiunile Electrolux au urcat cu 4,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...