Repornește combinatul chimic Azomureș, va produce îngrășăminte chimice pentru agricultură la 50% din capacitate – surse

Una dintre secțiile de producție de îngrășăminte chimice ale combinatului Azomureș Târgu Mureș va fi repornită luni, potrivit unor surse din piața de gaze naturale.
Mihai Nicuţ - J, 27 iun. 2024, 18:09
Repornește combinatul chimic Azomureș, va produce îngrășăminte chimice pentru agricultură la 50% din capacitate - surse

Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș, cel mai mare producător autohton de îngrășeminte chimice pentru agricultură și cel mai mare consumator de gaze naturale din România, controlat de grupul elvețian Ameropa urmează să reia producția, potrivit surselor noastre.

Astfel, în data de 28 iunie va porni instalația CET II (centrală electrotermică ce asigură aburul tehnologic și energia electrică) pentru probe, iar începând cu data de 1 iulie ar urma să fie pornită instalația Amoniac III, ccea ce înseamnă o  producție de 50% din capacitatea totală de fabricație a îngrășămintelor chimice, conform surselor noastre.

Pornirea unității va crește  consumul de gaze naturale al țării, dat fiind că ea consumă 45.000 de metri cubi de gaze pe oră, adică mai mult de un miliion de metri cubi de gaze pe zi la funcționare completă. România produce acum circa 23 de milioane de metri cubi de gaze.

Azomureș și-a oprit producția de amoniac și îngrășăminte în decembrie anul trecut din cauza „unui set de politici și a lipsei de acțiune a autorităților”, care afectează negativ marea industrie locală. Atunci, managementul companiei se declara  îngrijorat în legătură cu perspectivele pe termen lung, iar compania a solicitat autorităților să susțină industria de îngrășăminte din România. Desigur, motivul principal a fost prețul ridicat al gazelor naturale.

În plus,  Josh Zacharias, directorul general al Azomureș, avertiza asupra unei crize care se profilează în agricultura și industria românească, invocând presiunea asupra costurilor din cauza inflației locale, practicile anticoncurențiale și o viitoare taxă de 1% pe venituri.

În ultima decadă din ianuarie, a fost reluată producția la una dintre cele trei secții de amoniac, potrivit unei declarații de atunci a directorului Transgaz, Ion Sterian, dar din ce am aflat, producția a fost apoi sistată din nou.

 

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...