Ursula von der Leyen estimează că UE va avea nevoie în următorii 10 ani de 500 de miliarde de euro pentru înarmare

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia spaniolă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 27 iun. 2024, 22:07
Ursula von der Leyen estimează că UE va avea nevoie în următorii 10 ani de 500 de miliarde de euro pentru înarmare

Ea a prezentat această concluzie în faţa liderilor celor 27 de state membre ale UE, reuniţi joi şi vineri la un summit la Bruxelles pentru a discuta – pe lângă numirile în posturile europene cheie în urma alegerilor europarlamentare – despre necesitatea reducerii dependenţei energetice, creşterea capacităţilor generale de apărare şi consolidarea bazei tehnologice şi industriale a sectorului european al apărării, în contextul războiului din Ucraina.

Preşedintele Comisiei Europene a susţinut în faţa liderilor europeni că, între anii 1991 şi 2021, Rusia şi China au investit în sectorul apărării cu aproximativ 400 de miliarde de euro mai mult decât Uniunea Europeană, potrivit unor surse diplomatice.

Ursula von der Leyen a amintit că bugetul multianual al UE până în 2027 are alocată pentru finanţarea proiectelor de securitate şi apărare 11,5 miliarde de euro, la care se adaugă 11 miliarde din Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru a susţine Ucraina în războiul cu Rusia.

Preşedintele Comisiei Europene nu a detaliat tema finanţării celor 500 de miliarde de euro, menţionând doar posibilitatea emiterii din nou de datorie comună, la fel ca în cazul planului european de relansare post-pandemie, idee agreată de unele state membre, dar faţă de care altele sunt reticente, cum ar fi de exemplu Germania şi Olanda.

Comisia Europeană a propus anterior o nouă strategie în materie de apărare pentru care a prevăzut o finanţare suplimentară de 1,5 miliarde de euro destinată sectorului militar-industrial, reprezentanţii companiilor din acest sector considerând-o insuficientă, la fel şi comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Acesta din urmă a propus în ianuarie crearea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru creşterea capacităţilor de producere de armament în Uniunea Europeană pentru a susţine Ucraina în faţa Rusiei, recunoscând totuşi că iniţiativa sa implică numeroase probleme de rezolvat, în special găsirea surselor de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
Guvernul SUA intenţionează să revoce vizele turistice şi de afaceri ale miilor de persoane care, după obţinerea acestor permise şi după ce au intrat în ţară, au depus cereri de azil,......
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada ...
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...