Marea Britanie. Creşterea economiei în primul trimestru a fost mai rapidă decât s-a estimat anterior

Economia britanică a înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestru din 2024, încheind perioada de recesiune în care a intrat în a doua jumătate a anului trecut, arată datele actualizate publicate vineri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - vin, 28 iun. 2024, 12:04
Marea Britanie. Creşterea economiei în primul trimestru a fost mai rapidă decât s-a estimat anterior

PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 0,7% în primele trei luni din acest an, faţă de un avans de 0,6% previzionat luna trecută de ONS, şi după un declin de 0,3% în ultimele trei luni din 2023. Datele vin la mai puţin de o săptămână de la alegerile din Marea Britanie, sondajele de opinie previzionând eşecul partidului premierului Rishi Sunak, scrie Agerpres.

Analiştii se aşteptau la un avans de 0,6% în primul trimestru din 2024.

Creşterea economiei britanice în primul trimestru din 2024 este cea mai rapidă începând de la finalul lui 2021, iar previziunile arată că şi în trimestrul doi se va înregistra un avans solid. Banca Angliei (BoE), care a decis luna aceasta să menţină dobânda de politică monetară la 5,25%, la cel mai ridicat nivel începând din 2008, prognoza o expansiune de 0,5% a economiei britanice în perioada aprilie-iunie 2024.

PIB-ul Regatului Unit nu a mai înregistrat o creştere anuală de peste 2% de dinaintea crizei financiare mondiale din 2008.

Redresarea din primul trimestru din 2024 vine în urma evoluţiei mai bune a sectorului serviciilor, în special pe segmentul de transport şi depozitare. În primele trei luni din acest an, sectorul serviciilor a înregistrat un avans de 0,8%, faţă de un avans de 0,6% previzionat luna trecută de ONS.

Sectorul producţiei a crescut cu 0,6%, iar cel al construcţiilor a scăzut cu 0,6%, în perioada ianuarie-martie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...