Gazprom se gândeşte să modifice contractele pentru a-şi păstra clienţii europeni – presă

Grupul rus Gazprom analizează posibilitatea modificării termenilor contractelor în ideea de a-şi păstra clienţii europeni, în cazul în care Occidentul va impune sancţiuni Rusiei din cauza situaţiei din Ucraina, se arată într-un articol publicat luni în cotidianul rus Vedomosti, preluat de Reuters.
Economica.net - lun, 17 mart. 2014, 10:52
Gazprom se gândeşte să modifice contractele pentru a-şi păstra clienţii europeni - presă

Citând o sursă din interiorul companiei, Vedomosti susţine că grupul rus ar putea fi dispus să modifice clauzele contractuale de tip ‘take-or-pay’, care obligă clienţii să plătească pentru o anumită cantitate de gaze naturale chiar dacă în realitate au achiziţionat o cantitate mai mică.

Gazprom, companie care asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, a acceptat deja să reducă preţurile pentru o parte din clienţii săi europeni importanţi, cum este de exemplu grupul german E.ON, pentru a-şi menţine cota de piaţă.

De la preluarea puterii de către preşedintele rus Vladimir Putin, în urmă cu 14 ani, grupul Gazprom, controlat de statul rus, a devenit un instrument prin care Moscova a exercitat presiuni asupra altor state. De exemplu, în urma unor dispute cu Ucraina pe tema preţului gazelor naturale, Rusia a oprit complet livrările.

SUA şi Uniunea Europeană au avertizat Rusia că riscă să fie sancţionată dacă populaţia regiunii ucrainene Crimeea va alege să se unească cu Rusia, cu ocazia unui referendum pe care UE îl consideră ilegal. Conform datelor oficiale, circa 96,77% dintre alegătorii care au participat duminică la referendumul organizat în Crimeea au votat pentru alipirea acestui teritoriu ucrainean la Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters....
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui ...