Nicuşor Dan: Municipalitatea va fi la zi cu datoria curentă către ELCEN cel mai târziu în august

Primăria Municipiului București va fi la zi cu datoria curentă către ELCEN cel mai târziu în august, a estimat edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - lun, 01 iul. 2024, 15:03
Nicuşor Dan: Municipalitatea va fi la zi cu datoria curentă către ELCEN cel mai târziu în august

Întrebat de jurnalişti, într-o declaraţie de presă susţinută, luni, dacă a început auditul datoriei faţă de ELCEN, el a răspuns: „Nu a început, (…) am avut nişte luni dificile. Ştiţi că am primit 20% mai puţin decât anul trecut. Am avut nişte luni dificile, inclusiv mai. În iunie am stat mai bine şi am mai compensat din datoria curentă pe care o avem la ei. Deci, pe curent cred că mai sunt undeva la (…) poate între 200-250 de milioane şi ce o să rezulte din audit, probabil că 400 de milioane”, scrie Agerpres.

Chestionat de gazetari când ar putea fi lichidată această datorie, Nicuşor Dan a punctat că depinde de plăţile din impozite.

„Depinde dacă suntem în calendarul de plăţi din impozite. (…) În orice caz, pentru că acum urmează lunile de de vară, în care ce trebuie noi să plătim şi asta s-a întâmplat în fiecare an, din 2021 până acum, deci, în lunile de vară, facturile sunt de 15, 20, 25 de milioane şi noi dăm, am dat în fiecare an 80-90 de milioane, ca să compensăm datoria curentă. Deci, cu datoria curentă o să fim la zi cel târziu în august şi probabil că, în măsura în care se termină auditul până atunci, o să începem să plătim, deci, aş zice (…) undeva la jumătate din acea datorie istorică”, a adăugat edilul general al Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...