NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina

Statele membre ale NATO au decis să trimită un emisar special la Kiev, extinzând astfel prezenţa civilă a Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina, a declarat marţi un purtător de cuvânt al organizaţiei pentru DPA.
AGERPRES - mie, 03 iul. 2024, 08:51
NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina

Oficialitatea aliată de rang înalt va avea misiunea de a coordona sprijinul politic şi practic al Alianţei în teren în contextul în care Ucraina continuă să se apere de invazia rusă pe scară largă, lansată în februarie 2022, scrie Agerpres.

Decizia intervine înaintea summitului NATO de la Washington din 9-11 iulie, la care liderii ţărilor aliate urmează să adopte oficial un plan pentru coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, pentru prima dată în cadrul unei misiuni oficiale intitulate NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU). Aceasta va avea cartierul general la Wiesbaden, în Germania.

Deocamdată nu este clar cine va fi trimis ca emisar special al NATO la Kiev. Detalii suplimentare urmează să fie prezentate după selecţia oficială, a precizat purtătorul de cuvânt citat, care a confirmat astfel informaţii difuzate de publicaţia americană Wall Street Journal.

De aproape un deceniu NATO este reprezentată oficială la Kiev, inclusiv printr-un birou de legătură şi printr-un centru de informare şi documentare care există de la finalul anilor 1990.

Până acum, statele membre ale NATO şi-au coordonat ajutorul militar nu prin intermediul Alianţei, ci prin Grupul de contact pentru Ucraina, condus de SUA. Poziţia NATO este aceea că organizaţia nu este parte a conflictului între Rusia şi Ucraina.

Însă faptul că Grupul de contact se bazează pe coordonarea SUA a condus la sporirea îngrijorării în rândul aliaţilor europeni privind o revenire a lui Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, întrucât ei pun sub semnul întrebării disponibilitatea acestuia de a susţine eforturile de război ale Ucrainei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...