Dacia anunţă că nu va majora imediat preţurile pentru modelul Spring, după majorarea taxelor pentru mașinile electrice din China

Dacia, marca cu preţuri reduse din cadrul grupului auto francez Renault, nu intenţionează ca, pe termen scurt, să majoreze preţurile pentru modelul electric Spring, chiar dacă Comisia Europeană a anunţat taxe vamale provizorii la importurile de vehicule electrice pe baterii din China, a declarat joi un purtător de cuvânt, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 04 iul. 2024, 15:47
Dacia anunţă că nu va majora imediat preţurile pentru modelul Spring, după majorarea taxelor pentru mașinile electrice din China

Totuşi, este posibil ca Dacia să crească preţurile la o dată ulterioară, dar nu în mod brusc şi în orice caz nu va fi vorba de o majorare semnificativă, a adăugat purtătorul de cuvânt, scrie Agerpres.

La finalul unei investigaţii demarate în toamna anului trecut, Comisia Europeană a concluzionat că lanţul de producţie BEV din China beneficiază de subvenţii incorecte, reprezentând o ameninţare economică pentru producătorii de vehiculele electrice pe baterii din UE. În consecinţă, Executivul comunitar a decis să introducă tarifele vamale suplimentare de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

De mai mulţi ani, Renault promovează Dacia Spring drept cea mai accesibilă maşină electrică din Europa. Modelul crossover produs în provincia chineză Hubei are un preţ de pornire de 20.800 de euro în Franţa sau 15.800 de euro dacă se ia în calcul şi subvenţia de la stat.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...